Parlamentul îi dă dreptate lui Florin Cîţu în privinţa sesizării la CCR

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 14 septembrie 2021 29 afişări

Birourile Permanente ale celor două camere ale Parlamentului şi-au însuşit punctul de vedere al Comisiei de constituţionalitate şi îi dau dreptate premierului Florin Cîţu în privinţa sesizării CCR pentru a constata existenţa unui conflict constituţional cu privire la moţiunea iniţiată de USR şi AUR.

Parlamentul îi dă dreptate lui Florin Cîţu în privinţa sesizării la CCR

„Astăzi (marţi - n.r.) am avut punctul de vedere al Biroului Permanent al Senatului care a fost asumat de Biroul Permanent al Camerei Deptaţilor”, a anunţat liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

Potrivit punctului de vedere asumat de cele două birouri permanente, rezultă existenţa unui conflict juridic de natură constituţională.

„Considerăm că opinia autorului sesizării este întemeiată. Potrivit acesteia, conflictul juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, a fost generat de încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură, respectiv de încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată ulterior Guvernului”, potrivit punctului de vedere propus de Comisia de constituţionalitate.

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a precizat că va depune un punct de vedere propriu în acest caz.

Guvernul a sesizat miercuri Curtea Constituţională a României în privinţa moţiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR, în care acuză că nu au fost respectate procedurile în privinţa semnăturilor şi a înştiinţării în Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament.

Executivul a cerut CCR să constate că, atât sub aspectul condiţiilor de validitate pentru iniţierea moţiunii de cenzură, cât şi sub cel al obligaţiei comunicării acesteia către Guvern la data depunerii împiedică continuarea derulării procedurii parlamentare prin trecerea la etapele prezentării şi dezbaterii moţiunii de cenzură.

Parlamentul şi Guvernul trebuie să trimită la CCR punctele de vedere referitoare la sesizarea Executivului pe moţiunea de cenzură până pe 15 septembrie. Judecătorii constituţionali vor stabili ulterior când va avea loc şedinţa de judecată.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
parlament,
guvern,
ccr

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.