Orban: Verificarea semnăturilor de pe moţiunea de cenzură USR PLUS-AUR nu a fost adoptată

Autor: Andreea Tobias Postat la 06 septembrie 2021 37 afişări

Cererea de verificare a semnăturilor de pe moţiunea de cenzură USR PLUS-AUR nu a fost adoptată în Birourile Permanente Reunite, pentru că nu a avut votul majorităţii celor prezenţi plus unul, spune Ludovic Orban.

Orban: Verificarea semnăturilor de pe moţiunea de cenzură USR PLUS-AUR nu a fost adoptată

Ludovic Orban a vorbit, luni după-amiază, despre şedinţa Birourile Permanente Reunite. A spus că pe ordinea de zi se afla moţiunea de cenzură, însă Alfred Simonis, liderul grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor, a propus modificarea ordinii de zi şi a propus 3 puncte.

La primul punct a propus înfiinţarea unei comisii de anchetă.

„Nu am votat ordinea de zi în această formă, nu am fost de acord cu introducerea unui punct care practic a fost depus cred că la ora 11.30, nici măcar nu am apucat să verificăm dacă sunt îndeplinite procedurile regulamentare şi, de asemenea, mi-am exprimat clar punctul de vedere că orice solicitare cu privire la moţiunea de cenzură trebuie dezbătută în cadrul punctului pe care l-am propus, şi anume moţiunea de cenzură”, a declarat Orban.

Propunerea lui Alfred Simonis a fost votată, spune Orban, de toţi parlamentarii PSD prezenţi şi de mulţi alţi parlamentari, după care „PSD a decis să îşi retragă reprezentanţii din Birourile Permanente Reunite şi au plecat toţi cei 8 reprezentanţi ai PSD”.

În ce priveşte votul privind trimiterea semnăturilor la verificare, rezultatul votului a fost, spune Orban, următorul: „au fost 18 membri prezenţi, au votat <pentru> 9, 7 au votat <împotrivă> şi doi parlamentari prezenţi nu au votat, respectiv domnul deputat Ovidiu Ganţ şi subsemnatul, Ludovic Orban. Propunerea nu a fost adoptată. Se ştie foarte clar că în Parlament se adoptă o propunere, o lege cu votul a jumătate plus unul dintre cei prezenţi, deci nu s-a întrunit majoritatea celor prezenţi. Propunerea nu a trecut. După ce nu a fost adoptată această propunere, colegii mei din PNL au plecat din sala de şedinţă, am rămas fără cvoirum şi nu am putut să discutăm punctul 3”.

Orban adaugă că instituţia moţiunii de cenzură este „o instituţie fundamentală” prevăzută în Constituţie: „eu nu pot să accept o propunere care nu are baza constituţională şi regulamentară şi propune întârzierea derulării procedurilor cu două săptămâni prin verificări efectuate de comisia de statut, care nu are nicio competenţă de verificare a validităţii semnăturilor”.

De altfel, a adăugat preşedintele PNL, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Cristina Prună, a arătat clar că dacă există dubii cu privire la validitatea semnăturilor pot fi înlăturate uşor, prin contactarea semnatarilor: „Cristina Prună a propus ca parlamentarii semnatari, fizic sau online, să confirme faptul că au semnat moţiunea de cenzură. Se putea verifica în decursul unei ore dacă există sau nu există numărul minim de semnături necesare pentru moţiunea de cenzură. Sigur că nici acest lucru practic nu a fost luat în seamă”.

„De asemenea, eu nu puteam să fiu de acord să votez o procedură care nu are baze constituţionale, regulamentare şi care nu face altceva decât să încarce litera şi spiritul Constituţiei şi regulamentului. Nimeni nu poate să cenzureze dreptul unui parlamentar de a semna o moţiune de cenzură”, a afirmat Orban.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
orban,
semnături,
verificare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.