OpenAI vrea să atragă cel puţin 30 mld. dolari de la investitori la o evaluare uriaşă de 1.400 mld. dolari, după ce şi-a amânat planurile pentru listarea la bursă

Autor: Andrei Şerbănescu Postat la 30 septembrie 2026 14 afişări

OpenAI vrea să atragă cel puţin 30 mld. dolari de la investitori la o evaluare uriaşă de 1.400 mld. dolari, după ce şi-a amânat planurile pentru listarea la bursă

OpenAI pregăteşte o nouă rundă de finanţare prin care urmăreşte să atragă cel puţin 30 mld. dolari de la investitori, la o evaluare de aproximativ 1.400 mld. dolari înaintea capitalului nou, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

Noua rundă vine după ce compania şi-a amânat planurile pentru o ofertă publică iniţială, ceea ce prelungeşte perioada în care OpenAI va apela la pieţele private pentru finanţarea dezvoltării sale.

Evaluarea vizată reprezintă o creştere semnificativă faţă de nivelul de aproximativ 1.200 mld. dolari luat anterior în calcul pentru o nouă rundă de finanţare. Suma de 1.400 mld. dolari nu include cele cel puţin 30 mld. dolari pe care compania încearcă acum să le atragă.

Dacă tranzacţia va fi încheiată în aceşti termeni, OpenAI ar putea reveni peste rivalul Anthropic în clasamentul celor mai valoroase companii private din industria inteligenţei artificiale.

Noua finanţare arată dimensiunea necesarului de capital din cursa pentru inteligenţa artificială, într-un moment în care dezvoltatorii celor mai avansate modele investesc masiv în centre de date, cipuri şi infrastructură de calcul.

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.