OMS: Ce tulpini va conţine vaccinul antigripal din sezonul viitor

Autor: Maria Miron Postat la 28 februarie 2026 6 afişări

După o consultare de patru zile în cadrul căreia a fost analizată evoluţia gripei la nivel mondial, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stabilit ce tulpini de virus vor fi incluse în viitorul vaccin antigripal.

OMS: Ce tulpini va conţine vaccinul antigripal din sezonul viitor

Vaccinul pentru sezonul 2026–2027 va conţine trei tulpini de virus: două de tip A şi una de tip B, a comunicat vineri OMS. În varianta utilizată în mod obişnuit vor fi incluse virusuri similare celor de tip A (H1N1), A(H3N2) şi B/Victoria.
Producătorii vor începe fabricarea dozelor pentru toamna şi iarna următoare pe baza acestei decizii.

Noua formulă a fost stabilită după ce, în august 2025, a fost identificată o variantă diferită a virusului gripal A (H3N2), clasificată J.2.4.1 şi denumită „subclada K”. Aceasta s-a răspândit rapid în întreaga lume şi a devenit dominantă în mai multe regiuni, contribuind la un debut mai timpuriu al sezonului gripal şi la un număr mai mare de cazuri în unele ţări.

În sezonul gripal 2025–2026, virusurile de tip A au fost cele mai răspândite. Virusurile de tip B au fost rare, iar varianta B/Yamagata - una dintre cele două mari ramuri ale gripei de tip B - nu a mai fost identificată din martie 2020.

Experţii OMS au analizat şi virusurile gripale care circulă la animale şi care pot infecta oamenii, cunoscute drept virusuri zoonotice. Din septembrie 2025 au fost raportate 25 de cazuri de infectare la oameni în şase ţări, majoritatea după contactul cu animale bolnave sau cu medii contaminate.

Nu au fost înregistrate însă cazuri de transmitere de la om la om.

Printre variantele monitorizate se află şi A(H9N2), o formă de gripă aviară care circulă în principal la păsări, dar care poate infecta ocazional şi oameni. Specialiştii au recomandat pregătirea unui „virus-candidat pentru vaccin” pentru această variantă – adică o versiune de laborator care poate fi folosită rapid pentru producerea unui vaccin, în cazul în care ar apărea un risc mai mare de răspândire.

„Sezon după sezon, virusurile gripale continuă să evolueze şi circulă în întreaga lume, demonstrând cât de interconectată este lumea noastră”, a precizat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. El a explicat că actualizarea vaccinului are rolul de a oferi „cea mai bună protecţie posibilă împotriva formelor severe de boală şi a deceselor”.

Gripa sezonieră provoacă anual aproximativ un miliard de îmbolnăviri, dintre care între 3 şi 5 milioane de cazuri sunt forme severe. La nivel global, gripa este responsabilă pentru câteva sute de mii de decese în fiecare an, între 290.000 şi 650.000. Cifrele sunt bazate pe estimări epidemiologice, întrucât în multe situaţii gripa nu este confirmată prin teste înainte de deces.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vaccin,
antigripal,
tulpini
COVER STORY. Ce contează la job în 2026? Dincolo de KPI: 25 de idei care schimbă piaţa muncii în 2026

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.