Occidentul doreşte întărirea graniţelor cu Rusia: UE ia în considerare oferirea unui ajutor suplimentar Moldovei de 40 de milioane de euro pentru a spori apărarea împotriva Moscovei

Autor: Andrei Şerbănescu Postat la 16 martie 2023 72 afişări

Occidentul doreşte întărirea graniţelor cu Rusia: UE ia în considerare oferirea unui ajutor suplimentar Moldovei de 40 de milioane de euro pentru a spori apărarea împotriva Moscovei

Uniunea Europeană ia în considerare posibilitatea de a oferi forţelor armate ale Republicii Moldova un ajutor suplimentar de 40 de milioane de euro (42,1 milioane de dolari) pentru a-şi spori supravegherea aeriană, logistica şi apărarea cibernetică, raportează Bloomberg.

Finanţarea ar urma să fie atrasă din Facilitatea Europeană pentru Pace a blocului, potrivit unei propuneri a braţului de politică externă a UE, trimisă statelor membre săptămâna trecută şi consultată de Bloomberg. Noua finanţare, care s-ar adăuga la sprijinul financiar anterior, este încă în curs de discuţie şi are nevoie de aprobarea ţărilor din cadrul Uniunii.

Moldova se află sub o presiune tot mai mare de când Rusia a invadat ţara vecină, liderii de la Chişinău acuzând Moscova că încearcă să răstoarne guvernul pro-european al ţării. Rusia a negat orice implicare în afacerile interne ale Moldovei.

Conform propunerii, ajutorul UE ar include echipamente şi bunuri neletale, cum ar fi radare de supraveghere mobilă cu rază lungă de acţiune  la nivel terestru, camionete, echipamente şi hardware de comunicaţii, precum şi software pentru a îmbunătăţi infrastructura IT a Moldovei.

Potrivit documentului, guvernul moldovean i-a trimis lui Josep Borrell, şeful politicii externe a UE, o scrisoare prin care solicita ajutorul în februarie.

EPF, care rambursează capital statelor membre pentru livrările de arme către Ucraina şi finanţează alte proiecte, are în prezent un buget de aproximativ 7,7 miliarde de euro, o mare parte din acesta fiind deja promis pentru a sprijini Kievul. Ajutorul militar pentru Republica Moldova ar veni ca un plus faţă de un sprijin financiar anterior oferit de Uniunea Europenă.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.