Oamenii din satele distruse de tornadă s-au apucat să-şi repare singuri casele. Nu au aşteptat, cu mâinile în sân, ajutor de la stat plângând la televizor

Postat la 23 iunie 2016 312 afişări

Oamenii din satele distruse de tornadă s-au apucat să-şi repare singuri casele. Nu au aşteptat, cu mâinile în sân, ajutor de la stat plângând la televizor

Locuitorii satelor din judeţul Mureş care au fost distruse duminică de tornadă nu au aşteptat, cu mâinile în sân, ajutor de la stat. S-a unit şi, împreună, au început imediat lucrările de reparaţii la casele nimicite de vijelia care a uimit o ţară întreagă.

”Uite că se poate! În localităţile Cuci şi Dătăşeni, măturate de tornadă, oamenii nu s-au pus pe marginea şanţului să-şi plângă de milă şi să strige: să vină Guvernul să ne ajute! Au pus mână de la mână, au sărit şi oameni din alte localităţi, au venit în ajutor jandarmi şi pompieri şi, ce a pus natura la pământ în două minute, ei au refăcut în mai puţin de două zile”, a scris, într-o postare publică, cunoscutul om de presă din judeţul Mureş, Cora Muntean.

Postarea jurnalistei care este şi preşedinte al Asociatiei Nationale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România este însoţită de o fotografie (imagine principală articol) în care se vede cum un localnic repară acoperişul luat de vijelie.

Informaţia că oamenii din Cuci şi Dătăşeni nu au stat cu mâinile în sân a fost făcută public încă de ieri, când forţele de ordine au fost imediat ajutate de localnici să intervină mai eficient. ”Ieri (luni, n.r.) am rămas la Cuci şi Dătăşeni până la lăsarea serii. În cursul zilei de astăzi 102 angajaţi ai MAI sunt din nou la faţa locului să ajute populaţia la acoperirea locuinţelor. Ieri a fost destul de greu datorită faptului că nu se găseau materiale de construcţii, respectiv ţigle să acopere casele. S-au luat ţigle de pe anexele gospodăreşti pentru a nu lăsa casele neacoperite. Comunitatea a avut o reacţie destul de bună, la unii au venit copiii şi i-au ajutat. Aseară deja satele Cuci şi Dătăşeni aveau alt aspect. Am mulţumit tuturor celor implicaţi pentru că au dat dovadă de profesionalism.

Am fost în fiecare curte, oamenii ne-au simţit aproape şi chiar le-am fost de un real folos. Electrica a adus generatoare de mare putere în Cuci şi Dătăşeni, astfel încât la căderea serii cele două localităţi erau alimentate cu energie electrică, excepţie au făcut locuinţele care au prezentat avarii la reţea. Acum avem 248 de consumatori nealimentaţi în judeţ (din şapte localităţi, n.r.) din aproape 14.000 câţi am avut după furtună’, a declarat Lucian Goga, prefectul judeţului Mureş.

Cititi mai multe pe www.agrointel.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ajutor,
tornada,
asteptare,
distrugeri,
lipsa,
oameni
/actualitate/oamenii-din-satele-distruse-de-tornada-s-au-apucat-sa-si-repare-singuri-casele-nu-au-asteptat-cu-mainile-in-san-ajutor-de-la-stat-plangand-la-televizor-15504299
15504299
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.