O tranzacţie internaţională creează primul jucător de 1 mld. lei din industria dulciurilor din România

Autor: Florentina Niţu Postat la 03 ianuarie 2022 386 afişări

Mondelez International (simbol bursier MDLZ - Nasdaq) a finalizat achiziţia Chipita Global, unul dintre cei mai mari producători de croissante şi snackuri coapte din Europa Centrală şi de Est, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Mondelez

O tranzacţie internaţională creează primul jucător de 1 mld. lei din industria dulciurilor din România

Produsele Chipita România sunt distribuite la nivel naţional şi exportate în peste 50 de ţări.

Mondelez International (simbol bursier MDLZ - Nasdaq) a finalizat achiziţia Chipita Global, unul dintre cei mai mari producători de croissante şi snackuri coapte din Europa Centrală şi de Est, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Mondelez. Tranzacţia se ridică la 2 miliarde de dolari.

„Chipita este un business construit pe o bază solidă (...). Prezenţa Mondelez International în categoria croissante şi snackuri coapte cu Chipita Global va contribui la creşterea accelerată în toată Europa şi va sprijini extinderea prezenţei noastre pe pieţele-cheie cu creştere rapidă din zona centrală şi de est“, a spus Vince Gruber, EVP şi preşedinte al Mondelez Europa.

În contextul tranzacţiei, în România, Mondelez şi Chipita vor crea prima companie de 1 miliard de lei din industria dulciurilor de pe plan local.

În anul 2020, ultimul pentru care există date disponibile, filiala locală a Chipita a avut o cifră de afaceri de 500 de milioane de lei, iar subsidiara Mondelez din România a avut în 2018, ultimul an pentru care există date disponibile, o cifră de afaceri de 568 de milioane de lei, conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Mai mult, câştigă teren în faţa Nestle, care nu mai are producţie în România. Nestle a avut o cifră de afaceri de 933 de milioane de lei în 2020, iar Ferrero, de asemenea, un jucător important de pe piaţa dulciurilor, a avut o cifră de afaceri de 879 de milioane de lei, conform datelor publice.

Achiziţia la nivel internaţional îi va permite companiei Mondelez International să aibă un portofoliu extins de produse de patiserie în Europa, satisfăcând cererea în creştere a consumatorilor pentru acest segment. De asemenea, tranzacţia deschide un potenţial puternic de inovare, reunind mărci emblematice ale Mondelez International, cum ar fi biscuiţii Oreo, belVita şi LU; ciocolatele Cadbury Dairy Milk, Milka şi Toblerone; bomboanele Sour Patch şi guma Trident, cu cele de croissante şi mărci de snackuri coapte ale Chipita Global, precum 7Days. 

În urma tranzacţiei va fi înfiinţată o echipă de management interimară pentru a gestiona operaţiunile Chipita şi pentru a sprijini procesul de integrare, care va avea loc în 2022.

Echipa de management interimară, care este formată din lideri ai Mondelez International şi cei existenţi din Chipita Global, şi va fi condusă de Ivo Naydenov, care lucrează la Mondelez International de aproape 20 de ani şi care are experienţă în toată regiunea din sud-estul Europei. 

Mondelez International a avut venituri nete de 26,58 miliarde de dolari în 2020, iar Chipita a avut venituri de aproximativ 580 de milioane de dolari în 2020 şi aproximativ 5.400 de angajaţi şi produce în 8 fabrici, conform comunicatului de presă al Mondelez.

În România, Chipita a intrat în 1998, imediat după ce s-a extins din Grecia, ţara de origine, în Bulgaria şi Polonia.

Unitatea de producţie este situată în Clinceni, judeţul Ilfov şi este dotată conform ultimelor standarde europene şi internaţionale în materie de tehnică şi tehnologie, potrivit datelor de pe site-ul companiei.

În fabrica de pe plan local, Chipita produce în prezent croissante, miniprăjituri, bake rolls şi creme de cacao cu alune, sub brandurile 7Days, Chipicao şi Fineti.

Produsele Chipita România sunt distribuite la nivel naţional şi exportate în peste 50 de ţări, Marea Britanie, Franţa, Portugalia, Grecia, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Estonia, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Germania, Spania, Italia, Slovacia, Cehia, Maroc sau Canada, conform datelor de pe site-ul Chipita România.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.