O nouă undă de şoc în industria criptomonedelor: Silvergate, una dintre principalele bănci cu focus pe crypto, a anunţat că intră în proces de lichidare voluntară şi se închide

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 09 martie 2023 164 afişări

O nouă undă de şoc în industria criptomonedelor: Silvergate, una dintre principalele bănci cu focus pe crypto, a anunţat că intră în proces de lichidare voluntară şi se închide

Silvergate, unul dintre creditorii principali ai lumii cripto, a anunţat că plănuieşte să-şi închidă operaţiunile şi să intre în proces de lichidare voluntară. Acţiunile companiei s-au prăbuşit cu 36% după anunţ, scrie CNBC.

Silvergate a fost împreună cu Signature Bank, un creditor de bază al industriei criptomonedelor. Banca are active de aproximativ 11 mld. de dolari. Comparativ, activele Signature Bank sunt estimate la 114 mld. dolari.

„Având în vedere schimbările prin care trece industria şi felul în care evoluează problema reglementării criptomonedelor Silvergate consideră că o închidere graduală şi o lichidare a afacerii este cea mai bună cale de urmat”, se arată într-un comunicat al companiei.

Toate depozitele făcute de clienţi vor fi rambursate integral, conform reprezentanţilor băncii. Compania nu a precizat cum intenţionează să rezolve cererile de despăgubire înainte de clienţii săi.

Centerview Partners va acţiona în calitate de consilier financiar al Silvergate, iar Cravath, Swaine & Moore va furniza servicii juridice.

Anunţul vine la mai puţin de o săptămână după ce Silvergate a închis platforma sa de plăţi – Silvergate Exchange Network - care era considerată unul dintre pilonii principali ai businessului. Banca a dat asigurări că toate celelalte servicii legate de depozite vor rămâne operaţionale în timpul procesului de închidere, iar clienţii vor fi notificaţi în caz că vor apărea şi alte schimbări.

Silvergate anunţat săptămâna trecută că va amâna depunerea raportului anual 10K (un raport complex despre performanţa financiară a companiilor publice pe care acestea trebuie să îl publice în fiecare an – n.r) pentru a se concentra pe problemele cu care se confruntă businessul.

Compania a dezvăluit că depunerea întârziată s-a datorat parţial unor presiuni privind reglementarea, aici fiind vorba inclusiv de o investigaţie în curs de desfăşurare deschisă de către Departamentul de Justiţie din SUA.

Pe lângă faptul că a concediat 40% din forţa sa de muncă în ianuarie, creditorul a raportat pierderi nete de aproape 1 miliard de dolari în trimestrul al patrulea, când banca dădea deja semne că vrea să îşi închidă afacerea. Atunci, depozitele clienţilor au scăzut cu 68%, până la 3,8 mld. dolari. Pentru a rezolva problema retragerilor, Silvergate a trebuit să vândă titluri de creanţă în valoare de 5,2 mld. dolari.

Înainte de a-şi anunţa închiderea, companii mari de investiţii precum BlackRock şi Citadel Securities au luat participaţii importante în cadrul Silvergate, cumpărând 5,5% şi respectiv 7% din bancă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
anunt,
inchidere,
industrie,
lichidare,
proces,
banci,
focus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.