O destinaţie turistică populară din Europa a dublat taxele pentru turişti
Autorităţile locale din capitala catalană au decis majorarea atât a taxei de şedere, cât şi a celei municipale, astfel că turiştii plătesc mai mult pentru cazare începând chiar de la 1 aprilie.
Sistemul de taxare aplicat în Barcelona include două componente. Pe de o parte, taxa de şedere, care variază „între 1 şi 7 euro” în funcţie de categoria unităţii de cazare. Pe de altă parte, taxa municipală, care „trece de la 4 la 8 euro”.
Acestea se aplică tuturor formelor de cazare turistică – hoteluri, hosteluri şi închirieri pe termen scurt – şi, cumulate, pot ajunge „până la 15 euro pe noapte şi de persoană”. Potrivit Le Figaro, majorarea fusese anunţată încă din martie 2025, însă a fost aprobată de parlamentul catalan abia de curând şi a intrat în vigoare la 1 aprilie 2026.
Majorarea este parte dintr-un plan legat de criza locuinţelor, pusă parţial pe seama creşterii numărului de locuinţe închiriate turiştilor pe termen scurt. În Barcelona, locuitorii protestează frecvent împotriva creşterii chiriilor, pe care o pun, în parte, pe seama extinderii închirierilor pe termen scurt, de tip Airbnb.
De aceea, primăria oraşului a votat şi un mecanism de majorare progresivă a taxei municipale plătite de turişti pentru cazare, cu câte un euro în fiecare an, până în 2029. Autorităţile spun că măsura ar trebui să ajute la gestionarea turismului, într-un oraş unde presiunea asupra locuinţelor a devenit una dintre principalele teme publice.
Efectele noilor taxe se resimt rapid în costurile de cazare. De exemplu, într-un hotel de patru stele – categorie care reprezintă aproape jumătate din oferta hotelieră a oraşului – un cuplu care stă două nopţi poate plăti cu până la 45 de euro mai mult decât înainte. Taxele sunt percepute per persoană şi per noapte, ceea ce face ca diferenţa să crească semnificativ în cazul sejururilor mai lungi sau al grupurilor.
Noile reguli se aplică şi pasagerilor navelor de croazieră care ajung în Barcelona. Aceştia vor plăti 12 euro dacă staţionează mai mult de 12 ore şi 14 euro dacă rămân mai puţin de 12 ore, faţă de 8 şi, respectiv, 11 euro anterior.
Există şi o categorie exceptată parţial de la majorări. Este vorba despre hostelurile înscrise în Registrul oficial al hostelurilor de tineret din Catalonia. Acestea sunt dedicate în principal tinerilor şi grupurilor organizate şi rămân taxate la nivel minim, de 1 euro pe noapte.
Autorităţile din Catalonia estimează că noile taxe vor genera aproximativ 200 de milioane de euro anual. Potrivit guvernului regional, „25 % din veniturile taxei de şedere vor fi alocate politicilor de locuire”, în timp ce restul de 75% vor fi direcţionate către Fondul de promovare a turismului, inclusiv pentru „proiecte de locuinţe” şi politici de „dezvoltare economică”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













