O arteră cu numele "1 Decembrie 1918", în fiecare oraş şi municipiu, într-un proiect iniţiat de Duşa

Postat la 12 martie 2014 47 afişări

O arteră principală cu numele "1 Decembrie 1918" ar putea exista în fiecare oraş şi municipiu din România, potrivit unei iniţiative propuse de către deputatul PSD de Harghita, Mircea Duşa, ministru al Apărării, care a primit, miercuri, raport favorabil în Comisia pentru administraţie din Senat.

O arteră cu numele "1 Decembrie 1918", în fiecare oraş şi municipiu, într-un proiect iniţiat de Duşa

 Propunerea legislativă pentru organizarea şi desfăşurarea evenimentelor dedicate Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie, care urmează să fie dezbătută în Senat, prevede ca, nivelul municipiilor şi oraşelor, o arteră principală de circulaţie centrală să poarte denumirea "1 Decembrie 1918".

Potrivit proiectului, Ziua Naţională a României va fi marcată de autorităţile publice centrale şi locale şi celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi ceremonii militare specifice organizate de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi celelalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

În propunerea ministrului Duşa se mai arată că Guvernul şi autorităţile administraţiei publice locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi drapelul României să fie arborat potrivit Legii privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/o-artera-cu-numele-1-decembrie-1918-in-fiecare-oras-si-municipiu-intr-un-proiect-initiat-de-dusa-12250365
12250365
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.