Numărul hotelurilor şi pensiunilor la vânzare a crescut cu aproape o treime în acest an

Postat la 13 martie 2012 31 afişări

Numărul hotelurilor şi pensiunilor disponibile spre vânzare pe litoral şi în zonele de munte a crescut cu 30% în acest an faţă de lunile din toamnă, depăşind 100 de oferte, cele mai multe în Braşov, preţurile variind de la 11.000 de euro la 6,5 milioane de euro, potrivit imobiliare.ro.

"Dacă în lunile de toamnă în zonele turistice din România existau 70-80 de hoteluri şi pensiuni scoase la vânzare prin intermediul portalului, în prezent, numărul acestora este cu 30% mai mare, atingându-se un nou record al ultimelor 12 luni pe acest segment în ianuarie, când numărul unităţilor turistice scoase la vânzare online a sărit de 100", se arată într-un comunicat al portalului imobiliar.

Peste 80% din oferta totală de hoteluri şi pensiuni este concentrată în cinci judeţe, Braşovul conducând în clasamentul naţional după numărul de oferte, cu 22,7% din oferta totală. Constanţa se situează pe locul al doilea, cu 20,6% din oferta totală. Urmează judeţele Bihor (15,5%), Prahova (12,4%) şi Cluj (11,3%). Celelalte anunţuri de vânzare - 17,5% din ofertă - sunt distribuite în restul ţarii.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
hoteluri,
pensiuni,
vânzare,
litoral
/actualitate/numarul-hotelurilor-si-pensiunilor-la-vanzare-a-crescut-cu-aproape-o-treime-in-acest-an-9395252
9395252
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.