Nouă locuinţe vechi de aproximativ 6000 de ani, cercetate de arheologi români şi chinezi

Autor: Ilinca Nazarie Postat la 11 august 2019 88 afişări

Nouă locuinţe vechi de aproximativ 6000 de ani sunt cercetate de arheologi români şi chinezi în localitatea ieşeană Dobrovăţ. Cu dalta şi cu peria, aşa caută arheologi români şi chinezi, dar şi voluntari, urme ale culturii Cucuteni.

În urmă cu trei ani, un bărbat din Dobrovăţ găsea în pădure câteva bucăţi de ceramică de Cucuteni. I le-a arătat unui prieten arheolog, iar acum, în Pădurea Buda, aflată la marginea comunei, se fac săpături într-un sit arheologic de aproape două hectare.

Primele cercetări arată că acolo sunt nouă locuinţe vechi de aproximativ 6000 de ani. Însă, specialiştii români sunt ajutaţi de cei chinezi şi asta pentru că împreună încearcă să afle care este legătura dintre cultura Cucuteni şi două culturi chineze, foarte asemănătoare.

„Eram în trecere. Mă duceam să aduc apă. Mi s-a părut că văd ceva mai suspect în pământ şi am scos un ciob. Era pictat. A ieşit şi o coadă de lingură cu gaură. Le-am pus într-o pungă şi le-am dus acasă., povesteşte Constantin Iascu, un localnic din Dobrovăţ, despre cum a găsit câteva bucăţi de ceramică de Cucuteni în pădurea din Dobrovăţ.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DOBROVĂŢ,
CUCUTENI,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.