Nori americani peste băncile europene

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 13 iulie 2014 66 afişări

Scandalurile periodice cu spioni în solda SUA care supraveghează Germania au coincis în mod nefericit cu apariţia ştirilor că două mari bănci germane, Commerzbank şi Deutsche Bank, sunt deja în negocieri cu SUA în ancheta vizând încălcarea legislaţiei americane contra spălării de bani.

Nori americani peste băncile europene

Commerzbank, a doua bancă a ţării, unde statul german deţine 17% din acţiuni, este acuzată că a transferat bani prin filialele sale din SUA în numele unor companii din Iran şi Sudan, aflate pe lista ţărilor sancţionate de SUA, iar rezultatul ar putea fi o amendă de cel puţin 500 mil. dolari.

Prima bancă europeană amendată a fost cea mai mare bancă din Franţa, BNP Paribas, care a acceptat să plătească daune de 8,97 mld. dolari pentru încălcarea legislaţiei americane contra spălărilor de bani, prin faptul că a ajutat în perioada 2004-2012 o serie de clienşi să eludeză sancţiunile impuse de SUA unor ţări ca Sudan, Iran sau Cuba. Jean-Laurent Bonnafe, CEO al BNP Paribas, a declarat că "regretă profund" comportamentul incorect al unor funcţionari din bancă şi a promis că va aplica un plan de întărire a sistemelor de control intern.

Suma imputată băncii franceze depăşeşte de departe amenda de 1,9 mld. dolari plătită de HSBC într-un caz similar din 2012. Presa americană a scris că investigaţiile derulate de SUA ar viza şi alte bănci europene, care şi-au declarat deja disponibilitatea deplină de a coopera cu autorităţile americane: Credit Agricole, Societe Generale, UniCredit.

Amenda aplicată BNP Paribas a stârnit proteste la Bruxelles, în rândul bancherilor europeni, dar şi la Moscova, unde Vladimir Putin nu a ratat ocazia să explice că amenda este o răfuială a SUA pentru că Franţa nu a renunţat la contractul de livrare de nave de război Mistral către Rusia.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/nori-americani-peste-bancile-europene-12931957
12931957
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.