Noi presiuni pe românii care vor să-şi cumpere o locuinţă. Cât de greu va deveni să cumperi o locuinţă prin credit ipotecar?

Autor: Mircea Nica Postat la 15 ianuarie 2023 113 afişări

Noi presiuni pe românii care vor să-şi cumpere o locuinţă. Cât de greu va deveni să cumperi o locuinţă prin credit ipotecar?

Dacă băncile reduc marja şi dobânda finală este mai mică, poate clienţii se încadrează să ia un credit nou. Pe de altă parte, sumele maxime pe care băncile le vor da de acum înainte ar putea fi mai mici faţă de analizele iniţiale, potrivit Ziarului Financiar.

Tot mai mulţi potenţiali clienţi ai dezvoltatorilor imobiliari s-au trezit că băncile nu le mai aprobă creditele imobiliare pentru că nu se mai încadrează ca urmare a noului nivel al IRCC calculat la 5,7% pentru T1/2023, pe baza datelor din T3/2022, ratele fiind mai mari cu 30-50%.

Creşterea IRCC este cea mai puternică de până acum de la un trimestru la altul, de la 4,06% în T4/2022, până la 5,7% în T1/2023, ceea ce înseamnă o creştere cu 40% a IRCC. Această creştere a IRCC, în funcţie de nivelul ratelor bancare, se traduce în creşterea ratelor cu 30-50%.

În acelaşi timp, anul 2023 a început şi cu o creştere a dobânzii-cheie. BNR a majorat dobânda de referinţă cu 0,25 puncte procentuale, de la 6,75% la 7%, ceea ce ar putea antrena creşterea dobânziii interban­care ROBOR şi a dobânzilor la credite. În trimestrul doi din 2023 indicele IRCC ar putea urca la 6%, însemnând noi creşteri ale ratelor creditelor ipotecare ale românilor.

Pentru cei aflaţi la limită cu gradul de îndatorare de 40% pe familie, situaţia este dificilă pentru că băncile nu mai acceptă creditul. Pe de altă parte, unele bănci au început să reducă marja fixă pentru a oferi în continuare şansa clienţilor de a contracta un credit ipotecar.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
rate,
credite,
imobiliare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.