Nicuşor Dan, după reuniunea Coaliţiei de Voinţă: România nu va trimite trupe în Ucraina

Autor: Mediafax Postat la 07 ianuarie 2026 22 afişări

Nicuşor Dan, după reuniunea Coaliţiei de Voinţă: România nu va trimite trupe în Ucraina

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, marţi, la Paris, după participarea la reuniunea Coaliţiei de Voinţă, că România nu îşi schimbă poziţia privind sprijinul acordat Ucrainei şi nu ia în calcul trimiterea de trupe pe teritoriul ucrainean.

„În primul rând, coaliţia asta ştiţi că funcţionează de doi ani şi preşedinţii României care au participat au avut un mandat pe care şi l-au luat şi deci ceea ce dumneavoastră ştiţi că România şi-a asumat, cam acelaşi lucru este, adică nu trupe în Ucraina, suport logistic, pregătire pentru militari ucrainieni în România sau în alte ţări europene în colaborare cu armate din respectivele ţări, participare la programe comune de înarmare”, a precizat preşedintele României, în declaraţiile de presă susţinute la Paris.

Şeful statului a subliniat că documentul rezultat în urma reuniunii nu va fi „o simplă declaraţie de intenţie”, iar fiecare stat participant va trebui să îşi asume formal obligaţiile.

„Şi pentru ca documentul de azi să nu fie o simplă declaraţie de intenţie pentru fiecare din ţări, inclusiv pentru România, aceste angajamente vor fi trecute prin Parlamente deci în momentul în care o să avem un decupaj pe fiecare dintre ţări cu ce presupune asta, acest decupaj va fi un act pe care Parlamentul României îl va aproba”, a mai spus Nicuşor Dan.

Declaraţiile au fost făcute după reuniunea desfăşurată la Paris, dedicată garanţiilor de securitate pentru Ucraina şi rolului „Coaliţiei de Voinţă” în monitorizarea unui eventual acord de pace.

Întrebat cum s-ar poziţiona ca preşedinte al României în cazul unei intervenţii americane în Venezuela şi dacă o astfel de acţiune ar încălca dreptul internaţional, Nicuşor Dan a făcut trimitere la poziţia oficială a Uniunii Europene, la care România a aderat.

„În primul rând, pe Venezuela a existat o declaraţie a Uniunii Europene, 26 din cele 27 de ţări din Uniune, între care şi România, foarte nuanţată, şi asta este poziţia pe care noi o avem. Vă daţi seama că acea declaraţie a fost rezultatul unor discuţii negocieri pe text.”

Nicuşor Dan a fost întrebat şi despre situaţia Groenlandei, în contextul unor declaraţii venite din partea Statelor Unite, precum şi dacă un eventual scenariu de anexare ar putea duce la sfârşitul NATO.

„În ceea ce priveşte Groenlanda, în primul rând nu vorbim de o intenţie oficială a administraţiei americane. Am avut nişte declaraţii şi, în al doilea rând, situaţia este cu totul şi cu totul diferită.”

El a subliniat statutul juridic şi strategic al Groenlandei, arătând că nu există un risc real în acest moment.

„E vorba de un teritoriu autonom care este parte din coroana daneză şi care este teritoriu NATO, deci nu se pune problema.”

Declaraţiile au fost făcute de Nicuşor Dan la Paris, în contextul unei discuţii despre politica externă, relaţia transatlantică şi poziţionarea României în cadrul Uniunii Europene şi al NATO.


 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nicusor dan,
coalitia,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.