Nicuşor Dan: Am ridicat problema achiziţiei ELCEN de către Primăria Capitalei

Autor: Cosmin Pirv Postat la 02 noiembrie 2021 34 afişări

Primarul general Nicuşor Dan a anunnţat că a abordat luni, la întâlnirea cu pemierul, problema achiziţiei ELCEN de către Primăria Capitalei. Acesta a anunţat că va avea în această săptămână o întâlnire cu Florin Cîţu pe tema termoficării din Capitală.

Nicuşor Dan: Am ridicat problema achiziţiei ELCEN de către Primăria Capitalei

Primarul general spune că a avut luni o întâlnire cu liderii grupurilor politice din Consiliul General al Capitalei şi cu reprezentanţii companiei Termoenergetica pentru a discuta despre preţurile pentru termoficare din această iarnă.

„Am cerut celor de la Termoenergetica să ne dea detalii privind formarea preţului pentru distribuţia şi transportul energiei termice, ca să avem o evaluare a uneia dintre componentele importante ale viitorului preţ al gigacaloriei (cealaltă componentă fiind preţul de producţie a energiei termice). Discuţiile vor continua pe acest subiect, urmând să primim în curând toate informaţiile necesare”, a scris pe Facebook Nicuşor Dan.

Acesta spune că a participat luni şi la o întâlnire a Asociaţiei Municipiilor din România cu premierul Florin Cîţu, unde s-a discutat despre sprijinul guvernamental pentru sistemele de termoficare din municipii, inclusiv din Bucureşti. Nicuşor Dan susţine că probleme sunt la nivel naţional şi că soluţiile pot veni doar prin colaborarea dintre administraţiile locale şi Guvernul României.

„Punctual pentru Bucureşti, am ridicat problema achiziţiei ELCEN de către Primăria Capitalei şi am convenit că va avea loc o discuţie separată cu premierul Florin Cîţu, în această săptămână. Voi merge la această discuţie după ce voi avea o nouă întâlnire cu reprezentanţii Termoenergetica şi cu liderii grupurilor din CGMB, ca să pot veni cu propuneri concrete şi cu o viziune comună la nivelul Bucureştiului despre problema termoficării”, a mai transmis primarul general al Capitalei.

El spune că trebuie găsite soluţii de sprijin pentru această iarnă, dar şi de refacere pe fond a unui sistem de termoficare învechit, care până acum a fost doar cârpit, nu modernizat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nicuşor dan,
elcen,
primăria capitalei

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.