NEWS ALERT Viktor Orban vrea refacerea Ungariei Mari. Sunt vizate Transilvania şi Regiunea Transcarpatia

Postat la 18 aprilie 2023 1102 afişări

NEWS ALERT  Viktor Orban vrea refacerea Ungariei Mari. Sunt vizate Transilvania şi Regiunea Transcarpatia

Ungaria ar putea declanşa primul război din interiorul alianţei nord-atlantice? Apar tot mai multe semnale că regimul lui Viktor Orban râvneşte la teritoriile României şi Ucrainei. Anul trecut, Viktor Orban a purtat un fular cu harta Ungariei Mari.

Ungaria a fost singura ţară membră NATO care a refuzat să sprijine Ucraina cu armament şi a susţinut retragerea sprijinului guvernului de la Kiev, chiar şi cu preţul încălcării suveranităţii ucrainene. Ungaria cumpără gaz rusesc în ruble şi întreţine relaţii diplomatice cu Rusia. Viktor Orban s-a opus sancţionării regimului putinist de la Kremlin.

Péter Szijjártó, ministrul de Externe al Ungariei, a vorbit luni, la Bazarul Várkert, că NATO trăieşte într-o bulă, dar, din fericire, există viaţă în afara bulei.

El a adăugat că majoritatea covârşitoare a statelor este poziţia reprezentată de Ungaria, potrivit Telex.

Potrivit raţionamentului său, dacă nu ar fi aşa, nu ar exista nicio şansă de a pune capăt războiului şi de a încheia o pace pe termen lung.

El susţine că:" NATO = război, aproape orice altceva = pace".

Pe ecranele din spatele ministrului apare o hartă a Ungariei Mari, cu teritorii anexate de la România şi Ucraina.

"În afara bulei transatlantice, majoritatea covârşitoare are poziţia pro-pace pe care o reprezentăm şi noi. Atâta timp cât această majoritate globală există, există speranţa că acest război poate fi încheiat cât mai curând posibil şi se va ajunge la un acord de pace care să garanteze pacea şi securitatea în această regiune pe termen lung", este declaraţia integrală a ministrului ce a fost postată pe pagina sa de Facebook.

Mai mulţi comentatori l-au criticat aspru.

"Şi cum rămâne cu Memorandumul de la Budapesta?! Apropo, câte ruble ruseşti costă să postezi o postare „despre pace” pe această pagină?", îl întreabă Aleksey Vyskub, prim-viceministru al Ministerului Transformăriii Digitale al Ucrainei.

Un alt politician maghiar, Dr. Hoppál Péter,  l-a lăudat pe ministrul de Externe pentru discursul său: "Pacea este în interesul nostru tuturor".

Politicianul a postat pe pagina sa personală o poezie scrisă de József Attila, un poet maghiar cu tată român, unul din cei mai însemnaţi poeţi maghiari din secolul al XX-lea.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ungaria,
viktor orban,
regiune

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.