Acum un an, la Viena, la cea mai importantă conferinţă pentru investitorii străini care au expunere pe Europa Centrală şi de Est, în principal la nivelul datoriei guvernamentale, România ajunsese capul de afiş.

Nimeni nu ştia ce se întâmplase la Bucureşti, cine e şi de unde a apărut Călin Georgescu, de ce s-au anulat alegerile prezidenţiale, nimeni nu înţelegea cum România, care era o ţară proeuropeană, a ajuns dintr-odată să voteze cu curentul suveranist, cine este George Simion - liderul suveraniştilor, cine ar putea să fie noul preşedinte, şansele mergând mai degrabă împotriva unui candidat proeuropean. Guvernul Ciolacu, de fapt premierul Ciolacu nu mai era credibil, iar preşedintele Klaus Iohannis era pe nicăieri.

România nu avea bani să treacă strada/anul 2025 în condiţiile în care guvernul avea nevoie să împrumute peste 230 de miliarde de lei, adică aproape 50 de miliarde de euro. Dobânzile la titlurile de stat crescuseră imediat pe pieţele financiare - cea de la Bucureşti, în lei, şi cele în euro de pe piaţa internaţională -, investitorii străini nu prea se mai înghesuiau să împrumute România pentru că nu ştiau ce se întâmplă la Bucureşti în urma rezultatului alegerilor, Ministerul Finanţelor încerca să rezolve cu băncile locale, şi cele româneşti şi cele străine, necesarul de finanţare de la săptămână la săptămână, deficitul bugetar era sărit în aer, fără niciun plan credibil de reducere, iar analiştii considerau că era doar o chestiune de timp până când agenţiile de rating vor retrograda România la categoria “junk”, adică de neinvestit, cel puţin la nivelul datoriei publice.

Oricum Guvernul era deja în categoria “junk” la nivelul dobânzilor mari pe care era nevoit să le plătească ca să se împrumute.

La fel, era doar o chestiune de timp până când cursul valutar urma să fie lăsat să crească de către BNR, pentru că presiunea era prea mare.

Ştefan Nanu, şeful Trezoreriei statului şi principalul interlocutor cu băncile internaţionale, cu investitorii străini, cu pieţele financiare, era întrebat ce face România, încotro se duce, dar şi el avea mai multe întrebări decât răspunsuri.

România trebuia să iasă pe pieţele internaţionale ca să se împrumute imediat după conferinţa de la Viena, dar pentru că nu ştia ce să răspundă investitorilor despre viitor - cât de stabil este guvernul, când se vor relua alegerile prezidenţiale, cât va fi deficitul bugetar, cine va avea curajul să impună şi să implementeze un plan de restructurare bugetară -, amâna această operaţiune, încercând să se finanţeze doar de pe piaţa internă – bănci locale, fonduri de pensii, populaţie, companii de stat.

Ca să nu mai vorbim de faptul că fondurile europene erau în pericol să fie suspendate din cauza derapajului bugetar şi a neîndeplinirii condiţiilor din programe, ceea ce ar fi fost o catastrofă pentru România având în vedere că fondurile europene reprezintă o sursă importantă pentru finanţarea investiţiilor şi chiar a deficitului bugetar.

După un an, în ianuarie 2026, la Viena, la acelaşi forum – FT Live The Central & Eastern European Forum. Where CEE markets thrive - , în faţa aceloraşi investitori, în faţa aceloraşi pieţe financiare, România este privită total diferit.

Unul dintre directorii de la JP Morgan consideră chiar că România este un fel de alpha în regiune, adică locul unde poţi să obţii în continuare randamente mai mari decât în altă parte, de data asta la un risc mult mai scăzut. De fapt este un îndemn pentru toţi investitorii care urmăresc regiunea să se uite, să investească, să pună banii pe România. 

Ministerul Finanţelor are un necesar de finanţare în acest an de 265-275 de miliarde de lei, adică 53-55 de miliarde de euro, o sumă destul de mare, România ajungând unul dintre cei mai mari emitenţi de datorie în regiune.

Aici trebuie să facem o precizare că discuţia este legată de investiţii în datoria României, în obligaţiunile în lei, euro sau dolari pe care le vinde România, în obligaţiunile corporative ale companiilor şi băncilor din România care ies să se împrumute pe pieţele internaţionale. De exemplu Romgaz, Petrom, Banca Transilvania. Aici nu vorbim de investiţii directe în economie, în producţie, ci doar de investiţii în datorie. Sau, în cel mai bun caz, în acţiuni, în acţiunile companiilor româneşti listate la Bursă.

Spre surprinderea analiştilor şi investitorilor, România a traversat cu bine episodul alegerilor prezidenţiale, are un preşedinte şi un guvern proeuropeni, aşa cum este văzută scena politică de către analiştii care urmăresc România.

Mulţi se întreabă cum a reuşit România să rămână stabilă din punct de vedere economic şi chiar să aibă o creştere economică de peste 1%, în condiţiile în care au crescut taxele şi impozitele, s-a liberalizat piaţa energiei, ceea ce a dus la o explozie a preţului energiei (plus 60%), inflaţia s-a dublat, salariile şi pensiile au îngheţat, totul sub presiunea ajustării bugetare.

Să reduci deficitul bugetar cu 2-3% din PIB, să nu cadă economia, să nu ai criză politică şi socială este o mare realizare, cel puţin aşa consideră investitorii străini.

Ca să nu mai vorbim că BNR a reuşit să-şi refacă rezervele valutare cheltuite în decembrie 2024 şi în mai 2025 (peste 8 miliarde de euro) pentru a stabiliza creşterea cursului valutar leu/euro, aflat sub presiune ca urmare a alegerilor prezidenţiale.

România intră în anul 2026 având o poziţie financiară mai bună şi o percepţie în ochii investitorilor total diferită faţă de acum un an: inflaţia este în scădere, deficitul bugetar este în scădere, guvernul pare stabil, urmează intrări mai mari de fonduri europene, ceea ce înseamnă că investiţiile în infrastructură vor continua, iar creşterea economică este aşteptată să fie mai bună decât în 2025.

Ca să nu mai vorbim de faptul că ameninţarea agenţiilor cu retrogradarea ratingului României la categoria “junk” a fost depăşită.

Dar problema României este că în afară de datorie guvernamentală mare - şi care va fi din ce în ce mai mare pentru că nu poate fi redusă peste noapte (Programul cnvenit cu Comisia Europeană de reducere a deficitului bugetar indică faptul că în 2030 datoria publică va ajunge la 70% din PIB) -, plus gazele din Marea Neagră (dar la export), nu mai are altceva important de oferit.

Guvernul nu are un plan concret de listări a altor companii de stat la Bursă, nu are niciun plan legat de acţiunile pe care le deţine la marile companii de stat listate la Bursă – Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz -, nu are un program de relansare a investiţiilor, nu are un plan de creştere economică mai susţinută, nu are nimic nou să ofere investitorilor la cumpărare.

Pieţele şi investitorii sunt plini de bani, toată lumea caută poveşti noi, idei şi proiecte de investiţii unde să bage banii, toată lumea caută creştere.

După cum spunea Ştefan Dopfer, directorul financiar al Erste: Sperăm ca România să revină în fruntea ţărilor cu cea mai mare creştere economică din regiune, aşa cum era acum câţiva ani.

Dar pentru asta România, guvernul Bolojan, că el este la putere, preşedintele Nicuşor Dan, companiile de stat şi companiile private româneşti trebuie să pună ceva pe masă, să vândă ceva.

Iar aici nu stăm chiar atât de bine, ci chiar prost. Cel puţin la nivelul statului. Nimeni nu mai aşteaptă şi nu mai cumpără un plan de ţară fără ceva concret, unde să pună banii mâine.

P.S. Nu ştiu unde vor duce noile tensiuni dintre Trump şi Uniunea Europeană, Franţa, Germania, Bruxelles, nu ştiu dacă, ca şi represalii, Uniunea Europeană se va retrage din acordul comercial cu SUA, nu ştiu dacă ţările din UE care cumpără titluri de stat americane, adică datorie americană, au intenţia de a se retrage de pe piaţa americană, dar dacă începe un război comercial şi financiar între cele două blocuri iar americanii îşi vor retrage banii de pe pieţele europene, nu va fi bine.