Naţiunile din zona Asia-Pacific au semnat cel mai mare acord comercial din lume

Autor: Mihai Draghici Postat la 15 noiembrie 2020 118 afişări

Naţiunile din zona Asia-Pacific au semnat cel mai mare acord comercial din lume

Naţiuni din zona Asia-Pacific, inclusiv China, Japonia şi Coreea de Sud, au semnat duminică cel mai mare acord comercial din lume, în vigoare în zone reprezentând o treime din populaţia lumii şi din PIB-ul mondial, informează agenţia Bloomberg.

Liderii din 15 naţiuni, inclusiv din Australia şi Noua Zeelandă, precum şi din cele zece state membre al Asociaţiei Naţiunilor din Sud-Estul Asiei au semnat Parteneriatul Economic Regional Complet (RCEP). Acordul a fost semnat în ultima zi a summitului Asociaţiei Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN), organizat prin videoconferinţă de Vietnam.

"Finalizarea negocierilor reprezintă un mesaj puternic pentru afirmarea rolului ASEAN în susţinerea sistemului comercial multilateral", a declarat premierul Vietnamului, Nguyen Xuan Phuc. "Acordul va contribui la dezvoltarea reţelelor de aprovizionare perturbate de pandemie şi la stimularea relansării economice", a precizat Nguyen Xuan Phuc.

Pentru a intra în vigoare, Acordul RCEP va trebui ratificat de cel puţin şase state din cadrul Asociaţiei Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN) şi de trei parteneri din afara organizaţiei, a declarat ministrul Comerţului din Singapore, Chan Chun Sing. Guvernul din Singapore intenţionează să aprobe formal Acordul "în următoarele luni", a precizat el.

Susţinătorii Acordului RCEP, care va acoperi o zonă cu o populaţie de 2,2 miliarde de oameni şi cu un PIB total de 26.200 de miliarde de dolari (22.100 miliarde euro), afirmă că tratatul va stimula relansarea economică prin reducerea taxelor vamale, consolidarea reţelelor de aprovizionare şi standardizrea noilor reglementări în comerţul online.

India s-a retras anul trecut din negocierile pentru acest acord comercial. Premierul Narendra Modi a declarat că Acordul RCEP ar afecta nivelul de trai al cetăţenilor indieni, în principal al celor mai vulnerabili. India poate adera ulterior la acest acord.

Unii experţi cred că Acordul RCEP va modifica dinamica regională în favoarea Chinei, dar acest lucru va depinde de abordarea viitoarei Administraţii din SUA, a preşedintelui Joseph Biden. Acordul RCEP evidenţiază modul în care decizia preşedintelui în funcţie, Donald Trump, de retragere a SUA din negocierile Parteneriatului Trans-Pacific (TPP) a afectat abilităţile Washingtonului de contracarare a influenţei regionale a Chinei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
asean,
acord comercial,
asia/pacific

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

ZF.ro
Este OFICIAL! Un nou brand de modă cu preţuri mici a intrat în România. Reduceri de 80% la peste 3.000 de mărci Este OFICIAL! Un nou brand de modă cu preţuri mici a intrat în România. Reduceri de 80% la peste 3.000 de mărci
Criza accelerează puternic aceste joburi. În ce zonă trebuie să vă uitaţi pentru viitor
Mediafax
Riadul neagă orice împlicare în asasinarea directorului programului  nuclear din Iran: „Nu este politica Arabiei Saudite să se lanseze în asasinate” Riadul neagă orice împlicare în asasinarea directorului programului nuclear din Iran: „Nu este politica Arabiei Saudite să se lanseze în asasinate”
Marea Britanie a devenit prima ţară din lume care a aprobat vaccinul împotriva COVID-19 produs de Pfizer / BioNTech pentru utilizare pe scară largă
MonitorulApararii
Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 a pornit cu stângul. Chiar şi în România Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 a pornit cu stângul. Chiar şi în România
Aliaţi şi inamici ai României, cei dintotdeauna şi cei de acum
MonitorulPartidelor
Un deputat a primit vestea de ziua sa - a fost testat pozitiv cu COVID-19 Un deputat a primit vestea de ziua sa - a fost testat pozitiv cu COVID-19
Clotilde Armand: O spun foarte ferm. Nu vom ceda în faţa nimănui
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan  Care-i treaba cu moţu’.. COMENTARIU Valeriu Şuhan Care-i treaba cu moţu’..
COMENTARIU Valeriu Şuhan Moartea ca reper

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.