Minunea bursieră a începutului de an: printr-o tranzacţie de 0,15 lei, pentru care a plătit un comision de 2 lei, un investitor a urcat miercuri capitalizarea companiei care adminstrează Grand Hotel Bucharest cu 2 mil. euro. Acţiunile, plus 9,7%

Autor: Liviu Popescu Postat la 05 ianuarie 2022 46 afişări

Minunea bursieră a începutului de an: printr-o tranzacţie de 0,15 lei, pentru care a plătit un comision de 2 lei, un investitor a urcat miercuri capitalizarea companiei care adminstrează Grand Hotel Bucharest cu 2 mil. euro. Acţiunile, plus 9,7%

5 ianuarie 2021, ora 13:45. În sistemul Bursei de Valori de la Bucureşti este înregistrată o singură tranzacţione cu o singură acţiune a Companiei Hoteliere Intercontinental (RCHI), cea care adminstrează Grand Hotel Bucharest (fostul Intercontinental), pentru preţul de 0,15 lei.

Potrivit datelor Bursei de la Bucureşti, preţul de tranzacţionare a fost cu 9,7% mai mare faţă de cel din şedinţa precedentă, ceea ce înseamnă că faţa de capitalizarea de 111 milioane de lei, evaluarea companiei a urcat astăzi cu aproximativ 11 mil. lei (2 mil. euro).

Cu alte cuvinte cu 0,15 lei un investitor a urcat evaluarea unei companii cu 2 milioane de euro. Acesta nu este singurul exemplu de “minuni” bursiere, ele fiind mai rare dar totuşi prezente la companiile mai puţin lichide care se tranzacţionează la bursă.

Potrivit datelor agregate de ZF, pentru un ordin de o astfel de valoare comisionul este de 1,9 lei, adică investitorul a plătit 2,05 lei.

Din acţionariatul RCHI fac parte un offshore din Cipru (32,9%), Astra (16,3%), The Nova Group Investments (15,7%), SIF Banat Crişana (11,4%), Lido (10%).

Pe 8 decembrie RCHI a anunţat cu privire la contractul încheiat cu Intercontinental Hotel Group (IHG) şi care s-a încheiat pe 31 decembrie.

“Hotelul Intercontinental capătă astfel o nouă idenitate de la data de 01.01.2022 şi se va redenumi Grand Hotel Bucharest. Hotelul îsi va continua activitatea şi va oferi mai departe oaspeţilor săi aceleaşi servicii hoteliere de înaltă calitate ca şi până acum, în concordanţă cu poziţia şi reputaţia pe care le deţine în peisajul hotelier. Totodată, proprietatea va intra într-un amplu proiect de renovare şi modernizare începând cu anul 2022. Acest proces de transformare are în vedere aducerea proprietăţii la cele mai noi standarde hoteliere pentru a raspunde exigentelor actuale ale oaspeţilor”.

 ​

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
hotel,
companie,
urcare,
investitor,
capitalizare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.