Ministrul pentru Mediul de Afaceri: investiţiile străine au crescut cu 17,4% în primele cinci luni

Postat la 26 iulie 2018 38 afişări

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan Radu Oprea, a precizat joi, că investiţiile străine din România au crescut cu 17,4% în primele cinci luni ale anului, precizând că programul InvestRomania reprezintă „un punct unic de contact pentru investitorii străini”.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri: investiţiile străine au crescut cu 17,4% în primele cinci luni

„Invest România este instrumentul prin care noi suntem alături de potenţialii investitori, de oriunde din lume, astfel încât să le furnizăm toate informaţiile, funcţionăm ca punct unic de contact, aceşt investitori, dorind să-şi fundamenteze decizia, iar noi spunem că singura decizie înţeleaptă este aceea de a investi în România”, a declarat Ştefan Radu Oprea.

„O foarte mare parte din fondurile care astăzi au intrat ca investiţii străine directe în România, sunt reprezentate de către dezvoltările afacerilor deja existente. Şi atunci, Invest România este alături de investitori pe tot parcursul acestui proces. 17,4% reprezintă creşterea investiţiilor străine pe primele cinci luni ale anului. Cred că efortul pe care îl depunem în Minister în Invest România este simplu de cuantificat”, a declarat Ştefan Radu Oprea.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.