Ministrul Muncii evită să spună dacă va avea loc a doua majorare, promisă, a alocaţiilor copiilor

Postat la 25 februarie 2021 55 afişări

Ministrul Muncii evită să spună dacă va avea loc a doua majorare, promisă, a alocaţiilor copiilor

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a evitat, joi, să spună dacă va avea loc o nouă majorare a alocaţiilor copiilor, după cea produsă în luna ianuarie 2021. „Nu mă pot antepronunţa”, a spus Turcan.

Raluca Turcan a spus, despre o nouă majorare a alocaţiilor pentru copii, cea din luna iunie, că urmează să se dea un vot în Parlament, iar ea nu se poate anteprenunţa.

„În momentul de faţă avem un proiect de lege în Parlament. În funcţie de rezultatul votului din Parlament vom vedea dacă vor mai fi şi alte majorări. (...) Nu mă pot antepronunţa. Vom vedea ce va rezulta din dezbateri şi vot. Dezbaterile trebuie să aibă la bază şi componenta de asigurare a resurselor şi, evident, de voinţă exprimată prin vot”, a spus Turcan.

Ultima majorare a alocaţiilor copiilor a avut loc în luna ianuarie 2021, cu 20 la sută, în prezent aceasta fiind în valoare de 214 lei.

După creşterea din ianuarie, următoarele etape de creştere vor fi în august 2021, tot de 20%, iar apoi în 2022, respectiv la începutul anului şi în august, pentru iulie, după cum spunea fostul ministru liberal al Muncii, Violeta Alexandru.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
alocatii,
copii,
majorare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.