Ministrul Justiţiei Stelian Ion, răspuns după solicitarea preşedintelui Iohannis: „Dosarul 10 august nu se termină aici, nu s-a pus punct”

Postat la 05 martie 2021 29 afişări

Ministrul Justiţiei Stelian Ion, răspuns după solicitarea preşedintelui Iohannis: „Dosarul 10 august nu se termină aici, nu s-a pus punct”

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat vineri, după ce preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut să explice public de urgenţă cum s-a ajuns în situaţia ca dosarul 10 august să fie clasat, că trebuie să avem răbdare să aşteptăm motivarea, că o parte din dosar a fost disjunsă şi îşi va urma cursul şi că, teoretic, orice este posibil.

Dosarul 10 august nu se termină aici, „nu s-a pus punct”, declară ministrul Justiţiei. Stelian Ion cere răbdare până la motivarea încheierii de respingere a redeschiderii dosarului.

Este foarte important ca oamenii să cunoască detalii legate de stadiul acestui dosar, a spus ministrul, catalogând manifestările de atunci drept „un eveniment nefericit care a stârnit multe emoţii şi continuă să stârnească emoţie”.

Ministrul atrage atenţia că nu se va face lumină în acest dosar azi: „O parte din dosarul 10 august a fost clasat în mod definitiv faţă de unele persoane împotriva cărora s-a făcut plângere penală, persoane care fac parte din conducerea Jandarmeriei, implicate în evenimente. Clasarea a suscitat un val de emoţie, într-un fel e de înţeles”.

Stelian Ion a adăugat că este foarte important să aşteptăm motivarea încheierii de respingere a redeschiderii dosarului: „Până nu vedem motivarea, nu putem avea o imagine de ansamblu asupra a ceea ce s-a întâmplat, din punct de vedere procedural şi al anchetei. Aşadar, solicitarea mea pentru toată lumea este să avem răbdare, să vedem motivarea. Cert este că dosarul 10 august nu se termină aici, nu s-a pus punct”.

Ministrul a adăugat că din cauza aflată în cercetare la DIICOT s-a disjuns o parte care „îşi va urma cursul, va trebui să se continue ancheta în partea referitoarte la interacţiunea jandarmilor cu manifestanţii. Teoretic e posibil orice”.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
refuz,
dosar,
august

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.