Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare: Noua ţină a deficitului bugetar va depăşi 8% . Această nouă ţintă a deficitului este negociată în paralel cu Comisia Europeană

Autor: Roxana Rosu Postat la 16 septembrie 2025 26 afişări

Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare: Noua ţină a deficitului bugetar va depăşi 8% . Această nouă ţintă a deficitului este negociată în paralel cu Comisia Europeană

Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare a declarat marţi că România va încheiat 2025 cu un deficit fiscal care va depăşi 8%, noua ţintă fiind în prezent negociată şi discutată cu Comisia Europeană.

Datele preliminare ale situaţiei finanţelor statului după primele 8 luni, văzute de Ziarul Financiar, arată că veniturile au crescut, în primele opt luni, cu 11%, iar cheltuielile cu 10,9%. Iar deficitul bugetar, ca pondere în PIB, este identic cu cele opt luni din 2024 – 4,5% din PIB. 

Această nouă ţintă a deficitului este negociată şi discutată în paralel cu Comisia Europeană. Vom avea discuţii şi la Ecofin-ul informal care va avea loc în acest weekend şi pe parcursul săptămânii viitoare vor fi şi discuţii în coaliţie. Vorbim despre o ţintă de deficit care va începe cu 8, deci va depăşi 8%. Nu vreau să formulez exact această ţintă în momentul de faţă, pentru că este încă în negociere”, a declarat Alexandru Nazare la Digi24. 

În aceste condiţii, rectificarea bugetară va fi o revizuire importantă a actualului buget, care, spune ministrul, nu a fost construit pe baze realiste. Prin viitoarea rectificare, guvernul vrea să  acopere cheltuielile esenţiale, nevoile de fonduri europene, fie că e vorba de fonduri de coeziune, fie că e vorba de PNRR, astfel încât să menţină fluxul de investiţii şi de fonduri.

”Şi bineînţeles, acoperim cheltuielile, acele cheltuieli care erau parţial acoperite prin bugetul în curs”, a spus Nazare.

Bugetul prezentat şi aprobat la începutul anului de guvernul Ciolacu 2 prevedea un deficit de 7% din PIB, respectiv 134,6 miliarde de lei, la un PIB de 1.912 miliarde de lei, bazat pe o creştere economică de 2,5%.

Dar calculele făcute după prima jumătate a anului arată că la capitolul cheltuieli, cifrele din buget sunt incomplete. 

Cheltuieli şi facturi „ascunse“ prin sertare de 45 de miliarde de lei: guvernul Bolojan trebuie să reducă un deficit bugetar care în realitate porneşte de la 11% din PIB

     

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cheltuieli,
pib,
deficit
GALA Women in Power 2026
COVER STORY. „Românii sunt la fel de buni ca orice specialişti din lume, cu condiţia să muncim serios şi să abordăm lucrurile corect, profesionist”

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.