Ministerul pentru Societatea Informaţională a cerut instanţei suspendarea unui contract privind licenţele Microsoft

Autor: Adrian Dumitrache Postat la 05 ianuarie 2015 0 afişări

"Urmare a unei analize efectuate la finele anului 2014 de către o comisie a MSI am hotărât că avem o serie de argumente întemeiate pentru a cere instanţei suspendarea executării plăţilor prevăzute într-un contract încheiat în aprilie 2013. Ne-am adresat instanţei pentru a ne spune dacă aceste argumente sunt sau nu întemeiate, aşa cum au rezultat în urma analizei interne", a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Sorin Grindeanu.

La mijlocul lunii decembrie, după ce a fost avizat pentru a prelua conducerea MSI, Grindeanu a declarat că amânarea plăţii celei de-a doua tranşe de 50 milioane de lei pentru licenţele Microsoft, care trebuia achitată în octombrie, va genera penalităţi de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere de la 1 ianuarie 2015.

"Conform contractului, plata sumei trebuia efectuată în cursul lunii octombrie. În prezent, Corpul de control al ministerului verifică clauzele contractului. Sperăm să avem un raport în cel mai scurt timp pentru că vom fi obligaţi, conform contractului, să achităm penalităţi de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere", a afirmat Grindeanu la 15 decembrie 2014.

Anterior, fostul ministru Răzvan Cotovelea spunea că amânarea efectuării plăţii este efectul verificărilor aflate în curs cu privire la numărul licenţelor utilizate.

"De asemenea, trebuie verificate condiţiile exact aşa cum sunt ele stipulate în legislaţia privind execuţia bugetară. Trebuie să primim răspunsuri de la diferite alte instituţii, respectiv Parchet, dacă şi acest contract cu Microsoft (din 2011 - n.r.) va fi subiectul unei investigaţii. După ce aceste condiţii vor fi îndeplinite, vom face plata, care nu se va face către Microsoft, ci către o bancă, către care a fost cesionat contractul", a declarat la 12 noiembrie Cotovelea.

La finele anului 2014, MSI a solicitat Curţii de Apel Bucureşti, in calitate de reclamant, suspendarea executării unui act âncheiat la 3 aprilie 2013. În Dosarul 7738/2/2014, pârâţii sunt D-CON.NET.AG şi Unicredit Ţiriac Bank.

De asemenea, într-un alt dosar înregistrat la Tribunalul Bucureşti, MSI a solicitat o acţiune în constatare. Pârâţii sunt în Dosarul 45482/3/2014 sunt D-CON.NET.AG (actualmente Sznotech Global Services Swityerland AG) şi Unicredit Ţiriac Bank.

În iulie 2013, Ministerul pentru Societatea Informaţională a transferat către UniCredit Ţiriac suma de 25 milioane de lei (5,63 milioane de euro) pentru utilizarea a 186.087 licenţe Microsoft de către Ministerul Educaţiei, în baza unui contract cesionat către bancă de D-Con.Net AG.

Plata a reprezentat ultima tranşă (a treia) dintr-un contract încheiat în august 2011 şi valabil până la 31 decembrie 2012, prin care MSI s-a obligat să achite D-Con.Net AG, în trei tranşe, suma de 13,9 milioane de euro pentru închirierea dreptului de utilizare a unui număr de 186.087 de licenţe Microsoft pentru Ministerul Educaţiei.

"Plata efectuată a fost aferentă contractului subsecvent 108/17.08.2011", se arăta într-un răspuns al MSI din 12 august 2013 remis la solicitarea MEDIAFAX.

Anterior, ministerul a achitat două tranşe, respectiv 3.746.748 euro în anul 2011 şi 5.078.925,50 euro în anul 2012.

În urma unei licitaţii din iulie 2009, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (actualul MSI) s-a obligat să plătească, până în 2012, suma de 90,18 milioane de euro (TVA inclusă) pentru dreptul de utilizare a unui număr de 163.427 licenţe Microsoft de către circa 30 de instituţii publice, printre acestea numărându-se mai multe ministere.

Furnizorul dreptului de utilizare a licenţelor a fost asocierea de firme D-Con.Net AG, D-Con.Net GmbH, Comsoft Direct AG, Bechtle Holding Schweiz AG, Dim Soft SRL şi Microsoft România (în calitate de subcontractant), singurul ofertant care s-a înscris la licitaţia organizată de minister.

Contractul încheiat între D-Con.Net AG şi MSI a fost cesionat către UniCredit Ţiriac Bank în septembrie 2009.

În intervalul 2010-2012, MSI a plătit, în trei tranşe, suma de 90,18 milioane de euro pentru închirierea cu opţiune de cumpărare a drepturilor neexclusive de utilizare a licenţelor Microsoft pe o durată de 3 ani, până la 30 septembrie 2012, pentru instituţiile administraţiei publice centrale prevăzute în anexa nr. 2 la HG 460/2009.

În total, pentru utilizarea licenţelor Microsoft în perioada 2009-2012, suma pe care MSI a plătit-o se ridică la 104,1 milioane de euro, respectiv 90,2 milioane de euro şi 13,9 milioane de euro.

Pentru asigurarea legalităţii utilizării licenţelor Microsoft utilizate în instituţiile publice în intervalul 2013-2015, părţile au încheiat un alt contract în valoarea totală de 33,25 milioane de euro.

"Plăţile se vor efectua în perioada 2013-2015 în trei tranşe egale anuale de 11.084.730,86 euro", se arăta în răspunsul MSI din august 2013.

În intervalul 2005-2009, autorităţile române au plătit pentru utilizarea licenţele Microsoft în perioada 2004-2009 suma de 105,08 milioane de dolari, în baza unu contract semnat în aprilie 2004 între Secretariatul General al Guvernului (SGG) şi Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria, partenerul Microsoft Ireland Operations Limited.

În luna septembrie a acestui an, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Codruţa Kovesi, a solicitat procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să ceară Senatului şi Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a foştilor miniştri Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme şi Şerban Mihăilescu.

De asemenea, Kovesi a solicitat formularea unei cereri la Parlamentul European pentru avizarea urmăririi penale a lui Dan Nica.

Pentru alţi cinci foşti miniştri vizaţi în acest dosar, respectiv pentru Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău, s-au formulat solicitări similare către preşedintele Traian Băsescu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MINISTER,
INSTANŢĂ,
SUSPENDARE

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/ministerul-pentru-societatea-informationala-a-cerut-instantei-suspendarea-unui-contract-privind-licentele-microsoft-13748202
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
Mediafax
Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO
Alimentul care rezistă chiar şi mii de ani. La ce moduri de conservare pot apela oamenii în cazuri extreme
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.