Ministerul Finanţelor vrea să împrumute în septembrie aproape 7 miliarde de lei de pe piaţa internă
Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute în luna septembrie suma de 6,99 mld. lei de pe piaţa internă, din care 6,2 mld. lei de la bănci, la care se pot adăuga 795 mil lei din alocările sesiunilor suplimentare.
“În vederea finanţării deficitului bugetului de stat, refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice în luna septembrie 2025 se aprobă prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark, în valoare nominală totală de 6,2 mld. lei, la care se poate adăuga suma de 795 milioane lei din alocările sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark”, se arată în prospectul de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat aferent lunii septembrie, publicat de Finanţe.
Valoarea totală depăşeşte cu aproape 390 mil. lei suma programată în luna august, respectiv 6,6 mld. lei.
Din prospect reiese că în data de 4 septembrie va avea loc o licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în valoare totală de 500 mil. lei, cu scadenţa în 31 august 2026, iar pe 18 septembrie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în valoare totală de 400 mil.
lei, cu scadenţa în 30 martie 2026.
Pe parcursul lunii septembrie, vor mai fi lansate 13 emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 5,3 miliarde de lei. Pentru sesiunea suplimentară de oferte necompetitive valoarea totală ajunge la 795 milioane de lei.
Potrivit Ministerului Finanţelor, în luna septembrie sunt programate licitaţii pentru o emisiune de obligaţiuni de 300 milioane lei (11 septembrie), zece emisiuni de câte 400 milioane lei (1, 4, 8, 11, 15 – două licitaţii, 22, 25 – două licitaţii şi 29 septembrie) şi două emisiuni de 500 milioane lei (1 şi 8 septembrie).
Datoria publică a României a depăşit în aprilie pragul de 1.000 miliarde lei, ajungând la 1.013 miliarde lei şi o pondere de 56,6% din PIB, potrivit celor mai recente date publicate de Finanţe.
Între 2020 şi 2024, datoria publică s-a dublat, de la 498 miliarde lei şi o pondere de 46,6% din PIB.
Din suma totală raportată la sfârşitul lunii aprilie 2025, 831 miliarde lei reprezintă titluri de stat, iar 162,8 miliarde lei sunt împrumuturi. Restul de 19 miliarde lei reprezintă numerar sau depozite.
În cursul lunii aprilie, valoarea titlurilor de stat s-a majorat cu 20 miliarde lei.
Cea mai mare parte a datoriei este pe termen mediu şi lung, respectiv 937 miliarde lei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













