Ministerul Apărării a anulat licitaţia în valoare de 1,2 miliarde euro pentru construcţia a patru corvete militare, câştigată în 2019 de compania franceză Naval Group

Autor: Roxana Rosu Postat la 09 august 2023 37 afişări

Ministerul Apărării a anulat licitaţia în valoare de 1,2 miliarde euro pentru construcţia a patru corvete militare, câştigată în 2019 de compania franceză Naval Group

Ministerul Apărării a anunţat că a anulat licitaţia în valoare de 1,2 miliarde euro pentru construcţia şi achiziţia a patru corvete militare, câştigată în 2019 de compania franceză Naval Group, motivând decizia prin faptul că firma câştigătoare nu a semnat acordul-cadru în termenele solicitate.

”Autoritatea contractantă din Ministerul Apărării Naţionale a aprobat luni, 7 august, anularea procedurii specifice aferente Programului de înzestrare esenţial „Corvetă multifuncţională”, propusă prin raport de comisia de evaluare constituită în baza HG nr. 48 din 15 februarie 2018. Decizia de anulare a procedurii specifice a fost luată în baza dispoziţiilor secţiunii B.I, punctul 4, literele f) şi g), coroborat cu dispoziţiile secţiunii B.II, litera c), punctul 10, din HG nr. 48/2018, întrucât ofertantul declarat câştigător nu a semnat acordul-cadru în termenele solicitate de autoritatea contractantă şi nu au fost identificate fondurile necesare declarării ca fiind câştigător a operatorului economic de pe locul următor”, se precizează în anunţul MAPN.

Potrivit contractului, Naval Group urma să construiască patru corvete militare Gowind şi să modernizeze două fregate, pentru suma de 1,2 miliarde euro, în parteneriat cu Şantierul Naval Constanţa.

Licitaţia a fost anulată după ce compania franceză şi un partener junior din contract nu au reuşit să semneze contractul la timp, scrie Reuters. Problemele apărute între cele două părţi au fost atât de natură juridică, cât şi legate de preocupări privind costurile în creştere.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
anulare,
mapn,
semnare,
acord

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.