A murit unul dintre ce mai puternici oameni de afaceri. Ce imperiu impresionant a lăsat în urmă

Autor: Alex Ciutacu Postat la 10 iulie 2019 2767 afişări

A murit unul dintre ce mai puternici oameni de afaceri. Ce imperiu impresionant a lăsat în urmă

Miliardarul filantrop Ross Perot, fost candidat independent la preşedinţia SUA, a murit la vârsta de 89 de ani, potrivit CNBC.

Perot, care a candidat pentru preşedinţia Statelor Unite de două ori, în 1992, respectiv 1996, a murit după o bătălie cruntă de cinci luni cu leucemia, potrivit publicaţiei Dallas News.

Miliardarul a fost unul dintre pionierii industriei de servicii IT şi a fondat în Electronic Data Systems în 1962, pentru ca 26 de ani mai târziu să pună bazele companiei Perot Systems Corp.

Perot a fost angel investor pentru compania NeXT, o entitate fondată de Steve Jobs după ce a părăsit compania Apple, fiind astfel omul care a crezut în creatorul iPhone-urilor. 

Miliardarul şi-a conturat o imagine de patriot în momentul în care a început să se implice public în subiectul Războiului din Vietnam, susţinând în public că sute de americani au fost lăsaţi în urmă în sud-estul Asiei după ce s-a terminat războiul. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.