Miliardarul discret al României încearcă să facă într-un alt oraş din ţară să facă ce nu a putut în Bucureşti. Investiţia în proiectul său este de 800 mil. euro

Autor: Bogdan Alecu Postat la 15 septembrie 2023 260 afişări

Miliardarul discret al României încearcă să facă într-un alt oraş din ţară să facă ce nu a putut în Bucureşti. Investiţia în proiectul său este de 800 mil. euro

Grupul Iulius, cel mai mare pro­prietar român de malluri de pe piaţa locală şi care a construit proiecte precum Palas din Iaşi sau Iulius Town din Timişoara, vrea să investească 800 mil. euro în dezvoltarea unui proiect mixt care va include atât un mall, cât şi rezidenţial şi birouri la Constanţa.

Grupul Iulius va plăti anual 2 mil. euro către statul român şi va investi 800 mil. euro pe un teren de 38 de hectare din Constanţa, deţinut prin Oil Terminal de Ministerul Energiei Este cel mai mare parteneriat public-privat care implică o dezvoltare de proiect comercial Miza o reprezintă transformarea municipiului Constanţa într-un centru regional, după ce ani la rândul a fost ocolit de investitori.

Grupul Iulius, cel mai mare pro­prietar român de malluri de pe piaţa locală şi care a construit proiecte precum Palas din Iaşi sau Iulius Town din Timişoara, vrea să investească 800 mil. euro în dezvoltarea unui proiect mixt care va include atât un mall, cât şi rezidenţial şi birouri la Constanţa.

Constanţa a fost până acum vizată de inves­tiţii în rezidenţial, în special în zona Mamaia, şi are două malluri, însă niciun mare investitor nu a mizat pe birouri moderne. De asemenea, Global Vision şi Globalworth au fost singurii care au pariat pe un mare proiect logistic în Constanţa, deşi oraşul este un port important la Marea Neagră. În Europa oraşele-port sunt de obicei bine dezvoltate şi magnet pentru investitori, însă Constanţa a atras mai greu marii dezvoltatori.

Ieri, 14 septembrie 2023, la sediul Minis­terului Energiei, Oil Terminal S.A. şi com­pania Iulius au semnat un con­tract de parteneriat. Astfel, un te­ren de 38 de hectare deţinut de Oil Terminal S.A., societate pe acţiuni din care Ministerul Energiei deţine 87,75%, inac­tiv de peste 10 ani şi care a găz­duit spaţii de depozitare a pro­duselor petroliere, este redat o­ra­şului ca o zonă urbană sustena­bilă şi accesibilă pentru întreaga co­munitate, cu aport la dezvoltarea econo­mică, turistică, socială şi culturală a oraşului Constanţa. Pe lângă investiţia estimată la peste 800 milioane de euro în valorificarea terenului ca proiect ce integrează grădini urbane, birouri, zonă de shopping şi divertisment, facilităţi educaţionale şi culturale, dar şi o infrastructură integrată pentru susţinerea mobilităţii şi conectivităţii, Iulius va achita către Oil Terminal S.A. o taxă anuală de superficie de 2 milioane de euro, indexabilă.

„Acest parteneriat între o companie cu ca­pital majoritar de stat şi un antreprenor român serios, cu rezultate demonstrate, reprezintă cea mai mare şansă de dezvoltare pentru Constanţa şi Dobrogea. Obiectivul este transformarea co­munităţii printr-un spaţiu modern, atrăgător pentru oportunităţi economice şi turism, indife­rent de sezon. Încurajăm toate companiile din portofoliul Ministerului Economiei să încheie astfel de parteneriate, într-un mod competitiv şi transparent şi să contribuie astfel la bunăstarea românilor prin crearea de locuri de muncă şi prin creşterea calităţii vieţii“, a declarat Sebas­tian Burduja, ministrul energiei.

Investiţia de la Constanţa din cadrul unui parteneriat public-privat vine după discuţiile e­şu­ate care implicau dezvoltarea unui proiect de 3 miliarde de euro la Romexpo, pe terenul de 46 de hectare deţinut de Camera de Comerţ şi In­dustrie a României. Iulius de asemenea lucrează la un proiect mixt la Cluj, pe platforma Carbochim, după relocarea producţiei în afara oraşului.

„Suntem mereu deschişi la noi proiecte de regenerare urbană şi analizăm permanent oportunităţile de dezvoltare care apar. Constanţa este un oraş cu potenţial, care poate fi valorificat mai mult decât în timpul verii, având capacitatea să devină un adevărat pol de dezvoltare locală şi regională în următorii ani. Cât despre eficienţa acestor parteneriate, avem deja experienţa unor dezvoltări similare, cum este Palas Iaşi, primul ansamblu mixed-use de regenerare urbană din România, inaugurat în 2012, al cărui impact a susţinut direcţia de dezvoltare a Iaşului, atât la nivelul economic şi al atragerii de investiţii, cât şi la nivelul calităţii vieţii. Sunt proiecte care devin poli de atractivitate, cu o contribuţie la viaţa socială şi culturală a oraşului, Palas Iaşi înregistrând aproximativ 20 de milioane de vizite anul, integrând şi o grădină publică animată constant de oameni şi evenimente variate“, a spus Raluca Munteanu, Director de Dezvoltare Iulius.

Ea a subliniat că un oraş precum Constanţa este unul cu potenţial major de creştere şi capital uman valoros. „Este un centru universitar şi deţine numeroase atuuri care îl pot propulsa din punct de vedere economic şi turistic, având capacitatea să devină un adevărat pol de dezvoltare regională în următorii ani“.

Viorel - Sorin Ciutureanu, Directorul General Oil Terminal, a explicat că terenul este unul inactiv de peste 10 ani deoarece activitatea anterioară a devenit incompatibilă pentru a se desfăşura în oraş, aproape de zone locuibile.

Prima etapă a proiectului implică ecologizarea terenului, cea mai costisitoare operaţiune. Spre exemplu, în 2014 americanii de la Ford au fost despăgubiţi cu 15 mil. euro pentru decontaminarea unor terenuri în cadrul uzinei de la Craiova, iar în 2014 primăria Tg. Mureş a demarat decontaminarea unei platforme industriale de 30 de hectare contra sumei de 31 mil. euro.

Potrivit dezvoltatorului, ca primă etapă a asocierii, Iulius şi-a asumat stingerea obligaţiilor de mediu cu privire la teren şi ecologizarea acestuia, un obiectiv prioritar al Oil Terminal S.A., care a fost şi un criteriu definitoriu în demersul de selecţie al partenerului pentru valorificarea acelui activ. Ecologizarea terenului a reprezentat o preocupare a companiei pentru un timp îndelungat, însă Oil Terminal S.A. nu a dispus de fonduri proprii disponibile pentru realizarea lucrărilor necesare.

„Constanţa este noua noastră destinaţie, oraş cu un potenţial major de creştere şi capital uman valoros. Obiectivul nostru este unul ferm, acela de a oferi comunităţii locale un proiect deschis şi util tuturor, cu grădini urbane şi funcţiuni de relaxare, divertisment şi culturale, dar şi un hub de oportunităţi de dezvoltare, prin care vor fi create numeroase locuri de muncă. Credem cu tărie în potenţialul Constanţei şi avem expertiza şi resursele necesare pentru a realiza un proiect care să susţină oraşul portuar să capitalizeze pe toate atuurile sale şi să devină unul dintre centrele regionale puternice economic. Vom face acest lucru alături de comunitatea locală, înţelegând în profunzime nevoile şi aşteptările locuitorilor, aşa cum am făcut şi în cazul celorlalte proiecte de regenerare urbană de la Iaşi, Timişoara şi Cluj-Napoca“, a declarat Iulian Dascălu, Preşedintele companiei Iulius.

Proiectul va fi dezvoltat după conceptul de oraş în oraş, iar aici oamenii vor avea acces la toate facilităţile de care au nevoie pentru un stil de viaţă urban sustenabil. Demersul va integra o grădină botanică şi parc cu funcţiuni de relaxare, sport şi entertainment în aer liber, dar şi o componentă de birouri, astfel încât să se creeze oportunităţi investiţionale şi să susţină retenţia tinerelor talente locale şi dezvoltarea centrului universitar. Va fi şi o destinaţie pentru shopping şi recreere, cu noi concepte de retail şi entertainment, fresh market cu producători şi antreprenori locali, restaurante, bistrouri şi cafenele tematice, dar şi funcţiuni culturale şi de divertisment, care să asigure posibilităţi de petrecere a timpului liber într-o manieră calitativă tot timpul anului.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.