Metoda inedită prin care două tinere din România au reuşit să transforme 50 de euro în 120.000 de euro

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 25 octombrie 2020 13153 afişări

Au pornit cu o investiţie de 50 de euro. Atât a costat domeniul web şi hostingul pe un an pentru site-ul pe care l-au gândit ca să-şi facă afacerea cunoscută. Şapte ani mai târziu, businessul Vreau să fiu Stewardesă le-a adus celor două fondatoare afaceri de peste 120.000 de euro. Care este povestea?

Georgiana Ene şi Anca Dumitrescu au amândouă experienţă în comunicare. Totuşi, în 2010, Georgiana a cochetat cu ideea de a fi stewardesă. Fără să aibă multe cunoştinţe despre ce înseamnă acest domeniu de activitate, a mers direct la o şcoală de aviaţie din Bucureşti – Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă - şi s-a înscris la un curs de însoţitori de bord.

Odată cursurile absolvite şi câteva mii de euro cheltuite, a realizat însă că şansele de a se angaja în acest domeniu sunt aproape inexistente, mai ales că ea îşi dorea să rămână în ţară şi să lucreze pentru Tarom, iar oferta de joburi la această companie lipsea cu desăvârşire. Aşa a ajuns să realizeze cât de important ar fi fost să fi ştiut mai multe informaţii înainte de a lua această decizie, informaţii care ar fi scutit-o de timp, bani şi energie investite în neant.

„Atunci, Georgiana a venit cu propunerea de a organiza o serie de evenimente de informare pe acest subiect, pentru tinerii care îşi doreau o carieră în aviaţie, evenimente la care să invităm însoţitori de bord, piloţi, reprezentanţi ai companiilor aeriene, specialişti în resurse umane”, îşi aminteşte Anca Dumitrescu.

Au mers acasă şi au cumpărat chiar în acea seară domeniul pentru afacerea lor, site-ul Vreau să fiu Stewardesă, care a devenit astfel prima platformă din România dedicată celor care îşi doresc o carieră în aviaţie. Aşa au construit, de la zero, o nişă atractivă pentru tinerii din România pasionaţi de domeniul aviaţiei.

„Ulterior, la două luni de la lansarea site-ului, am organizat prima conferinţă din România pentru însoţitori de bord, eveniment care a reunit reprezentanţi ai tuturor companiilor aeriene de la noi din ţară, şcoli de aviaţie şi o serie derecrutori din domeniul aviaţiei. Evenimentul ne-a confirmat ceea ce prevăzuserăm cu câteva luni înainte: că există o nevoie de informaţii avizate pe acest subiect şi, totodată, un interes foarte mare al tinerilor din toată ţara pentru o carieră în acest domeniu.”

De altfel, clienţii platformei Vreau să fiu Stewardesă sunt tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 35-37 de ani, vorbitori de una sau mai multe limbi străine, avizi de călătorie, dornici să-şi depăşească zona de confort şi să câştige un salariu motivant.

Investiţia iniţială nu a depăşit 50 de euro, bani necesari pentru a cumpăra domeniul web şi hostingul pe un an. Georgiana s-a ocupat de interfaţa site-ului, iar Anca – de partea editorială.

„Tot noi am avut grijă de comunicarea în social media, relaţia cu cititorii, customer support (la scurt timp după lansarea site-ului, primeam în jur de 10-20 de emailuri/ mesaje/ comentarii zilnice cu întrebări din partea celor care ne citeau, acum primim uneori şi 100). Nu am avut alte surse de finanţare, nu ne-am pus problema unui buget iniţial de marketing, căci nu dispuneam de niciun fel de resurse financiare la acel moment. Singurele noastre resurse au fost puterea de muncă (munceam la acea vreme minimum 14-15 ore pe zi), pasiunea pentru aviaţie şi experienţa din zona de jurnalism.”

În timp, eforturile s-au văzut, astfel că cifra de afaceri cumulată pe cele două companii prin care este operat businessul – una pentru cursurile interne, cealaltă pentru cele din străinătate – a fost de aproximativ 600.000 de lei în 2019 (circa 126.000 de euro), iar profitul – de 150.000 de lei (circa 32.000 de euro). În prezent, din cauza pandemiei, echipa numără doar doi angajaţi permanenţi şi trei traineri colaboratori. În mod obişnuit însă, proiectul are o echipă de şapte persoane.

Cursurile au loc în zona Pieţei Victoriei din Bucureşti, însă frecvent sunt organizate cursuri şi în ţară, la Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara. De asemenea, din 2015, cele două antreprenoare au deschis un centru de training Vreau să fiu Stewardesă şi la Chişinău, iar din 2016 au început să organizeze şi cursuri la Roma, în Italia. Cum se desfăşoară o astfel de experienţă?

„În cadrul trainingului, cursanţii noştri sunt pregătiţi pentru toate etapele procesului de recrutare ca însoţitor de bord, sub atenta îndrumare a unor traineri cu mii de ore de activitate în domeniul pregătirii de însoţitori de bord, aviaţie şi recrutare. Cursurile sunt susţinute în limba engleză şi au la bază un proces de predare-învăţare 100% practic, astfel încât cursanţii noştri să înveţe prin intermediul unor probe practice menite să le dezvolte creativitatea, nivelul de atenţie, tehnicile de comunicare şi de lucru în echipă, vorbitul în public şi managementul corect al timpului, calităţi mai mult decât necesare pentru orice aspirant la poziţia de însoţitor de bord.”

La training, cursanţii simulează pas cu pas o zi de interviu alături de echipa de traineri Vreau să fiu Stewardesă formată din recrutori, specialişti HR şi foşti însoţitori de bord şi primesc constant feedback cu privire la performanţele lor.

Un curs complet Vreau să fiu Stewardesă costă 1.900 lei (aproximativ 400 de euro). Se pot face şi cursuri de limbă engleză - English for future cabin crew - pentru cei care doresc să îşi îmbunătăţească nivelul înainte de a merge la interviuri cu companii aeriene. Acest tip de curs costă 300 de euro.

Începutul lui 2020 pusese pe lista de planuri ale celor două antreprenoare organizarea de cursuri în mai multe ţări, fiind deja programate unele la Londra, Madrid şi Roma. Semnaseră un contract de recrutare pe toată Europa, urmând să recruteze în mod direct însoţitori de bord pentru o serie de companii din Orientul Mijlociu.

„De asemenea, în aprilie urma să apară şi cartea Vreau să fiu Stewardesă, un proiect la care lucram de aproape un an alături de echipa mea”, spune Anca Dumitrescu.

Apoi a venit pandemia şi totul s-a transformat într-un joc de domino în care planurile au căzut peste noapte. Cursurile s-au anulat, recrutările au fost puse pe pauză, cartea au pus-o în sertar pentru că nu mai aveau resurse să finanţeze publicarea ei, totul se năruia.

„Dar, după ce am început să conştientizez ce se întâmplă şi să privesc lucrurile un pic din afara problemei, mi-am dat seama că trebuie să profităm de tot acest timp pe care-l primisem dintr-odată cadou ca să finalizăm toate acele proiecte pe care nu aveam niciodată timp să le ducem la capăt. Am refăcut de la zero tot site-ul nostru în limba engleză - platforma internaţională How to be cabin crew, am scris un ebook în engleză, am organizat cursuri online şi o serie de întâlniri cu cititorii pe Zoom.” În toamnă, când vor împlini şapte ani de activitate, vor lansa până la urmă şi cartea visată şi speră că se vor redresa cât mai mult până atunci. Pentru că e bine să stai cu picioarele pe pământ, dar uneori merită să mai fii şi cu capul în nori.


Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.


Made with joy in Transylvania – brand de cămăşi pictate manual (Făgăraş)

Fondatoare: Andreea Madlen Mărgescu

Prezenţă: online


Ceramic Cafe – cafenele unde clienţii îşi pot picta propriile obiecte de ceramică (Cluj-Napoca şi Bucureşti)

Fondatoare: Corina Ilea

Investiţie iniţială: 20.000 de euro pentru fiecare din cele două cafenele

Cifră de afaceri în 2019: 63.000 de euro

Prezenţă: Cluj-Napoca şi Bucureşti


Atelier Nichita – atelier unde se produc curele şi brăţări din piele (Moviliţa, jud. Constanţa)

Fondatori: Petre şi Dorin Nichita

Cifră de afaceri în 2019: 620.000 de lei (131.000 de euro)

Prezenţă: online


Tata Vlad – brand de batoane fără zahăr (Cluj-Napoca)

Fondator: Vlad Farcău

Investiţie iniţială: 20.000 de euro

Cifră de afaceri în 2019 (patru luni de business): 25.000 de lei

(peste 5.000 de euro)

Prezenţă: cafenele, băcănii, magazine naturiste, farmacii, online


Săpun natural – brand de cosmetice naturale (Bucureşti)

Fondatoare: Silvia Buzori

Investiţie iniţială: 5.000 de euro

Cifră de afaceri în 2019: 20.000 de euro

Prezenţă: online


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul AfaceriI de la Zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.


Urmărește Business Magazin

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

ZF.ro
Este OFICIAL! Un nou brand de modă cu preţuri mici a intrat în România. Reduceri de 80% la peste 3.000 de mărci Este OFICIAL! Un nou brand de modă cu preţuri mici a intrat în România. Reduceri de 80% la peste 3.000 de mărci
Criza accelerează puternic aceste joburi. În ce zonă trebuie să vă uitaţi pentru viitor
Mediafax
Efectul încrederii în vaccinul anti COVID-19 şi al tranziţiei de la Casa Albă: Bursele ating niveluri record Efectul încrederii în vaccinul anti COVID-19 şi al tranziţiei de la Casa Albă: Bursele ating niveluri record
Misterul paturilor de ATI, lămurit de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Situaţia locurilor la Terapie Intensivă în Bucureşti şi în ţară
MonitorulApararii
A fi sau a nu fi spionat: Snowden de Danemarca A fi sau a nu fi spionat: Snowden de Danemarca
Tranziţia de la Trump la Biden: modelul argentinian
MonitorulPartidelor
Se cere reducerea vârstei de vot la 16 ani: Tinerii trebuie să fie mult mai implicaţi Se cere reducerea vârstei de vot la 16 ani: Tinerii trebuie să fie mult mai implicaţi
Apare „vaccinul împotriva risipei banilor publici”?
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan: Vinovaţii fără vină COMENTARIU Valeriu Şuhan: Vinovaţii fără vină
Victimă a violenţei domestice ne întoarcem la ei pentru că nu avem alte pârghii. Ce se află în spatele lui ”se va schimba”

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.