Mesajul lui Sorin Grindeanu pentru Gabriela Firea: „Voi ţine minte”

Autor: Andreea Tobias Postat la 13 noiembrie 2025 266 afişări

„Voi ţine minte faptul că, în această perioadă, Gabi a fost dispusă să facă sacrificii personale pentru acest partid”, îi transmite Sorin Grindeanu Gabrielei Firea, la alegerile pentru noua conducere a PSD Bucureşti, de la care Firea lipseşte.

Mesajul lui Sorin Grindeanu pentru Gabriela Firea: „Voi ţine minte”

„Este, aşa cum am spus, un moment deosebit de important, atât pentru organizaţia PSD Bucureşti, cât şi pentru viitorul Capitalei”, aşa şi-a început Grindeanu discursul.

Apoi, preşedintele PSD a ţinut să îi mulţumească Gabrielei Firea pentru munca pe care a depus-o în organizaţie timp de 10 ani.

„Chiar dacă nu-i prezentă, mă adresez ei. Îţi mulţumesc, Gabi, pentru ceea ce ai făcut pentru organizaţia. Şi să ştiţi că eu voi ţine minte faptul că, în această perioadă, Gabi a fost dispusă să facă sacrificii personale pentru acest partid. Încă o dată îţi mulţumesc, Gabi”, a spus Grindeanu.

Apoi, liderul social-democraţilor s-a referit la transferul politic făcut joi (de la Firea la Băluţă), spunând că reprezintă „un gest politic de forţă” prin care social-democraţii dau un semnal clar că organizaţia PSD Bucureşti se află în spatele lui Daniel Boluţă: „Asta este ceea ce ne dorim noi astăzi, mai mult decât, poate, funcţiile pe care le vom lua fiecare dintre noi”.

Joi, Daniel Băluţă preia conducerea PSD Bucureşti. Gabriela Firea nu este prezentă la „predare”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
grindeanu,
firea,
psd bucureşti

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.