Material revoluţionar, care permite unei aripi de avion să se repare singură, creat de cercetători

Autor: Florin Badescu Postat la 11 iunie 2015 146 afişări

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Bristol din Marea Britanie au reuşit să obţină, la finalul unui studiu care s-a întins pe durata a trei ani, un material inovator din care vor putea să construiască o aripă de avion ce va fi capabilă să se repare singură în cazul apariţiei unor fisuri.

Ideea s-a născut dintr-o colaborare între echipa coordonată de profesorul Duncan Wass, specialist în modificarea materialelor din fibră de carbon, şi mai mulţi ingineri din industria aerospaţială, informează huffingtonpost.fr. Împreună, cercetătorii au încercat să găsească o soluţie eficientă pentru a evita apariţia unor fisuri nedetectabile la nivelul aripilor şi fuselajelor aeronavelor.

Şi, după trei ani de cercetări, savanţii au găsit o astfel de soluţie sub forma unor "microsfere" care pot fi adăugate în carbon. În cazul unui impact, microsferele eliberează, spărgându-se, un lichid care se infiltrează în fisuri şi se întăreşte la contactul cu un catalizator. Durata procesului de "vindecare" variază, de la câteva ore la o zi, în funcţie de temperatura exterioară.

"Ne-am inspirat din corpul uman. Evoluţia noastră nu ne permite să rezistăm la toate atacurile fizice - altfel, ar fi trebuit să avem o piele la fel de groasă ca aceea de rinocer", a explicat profesorul Wass, într-un interviu acordat publicaţiei The Independent. "Dar, dacă ne rănim, sângerăm, iar apoi se formează o coajă şi rana se vindecă. Am aplicat pur şi simplu această capacitate asupra unui material sintetic: vom obţine lucruri care se vor vindeca singure", a adăugat savantul britanic.

Potenţialul acestei descoperiri este uriaş şi îi face deja să viseze pe managerii companiilor multinaţionale, dar şi pe întreprinzătorii particulari.

Prezentată la o reuniune a Royal Society, weekendul trecut, descoperirea făcută de echipa profesorului Duncan Wass va permite unei aripi de avion care a suferit avarii să se repare singură şi va duce la reducerea costurilor asociate cu controlul securităţii avioanelor, prin adăugarea unui colorant în lichidul de "vindecare".

Inginerii de pe aeroporturi vor putea astfel să repereze mult mai rapid eventualele fisuri şi vor face acest lucru într-o manieră mult mai eficientă.

Studiul, finanţat de Consiliul britanic de cercetări în inginerie şi ştiinţe ale fizicii, a făcut parte dintr-un proiect de colaborare între universităţile din această ţară şi sectorul industrial.

Potrivit creatorilor săi, noul material revoluţionar va fi accesibil publicului larg într-un viitor apropiat. "Am ajuns într-un stadiu în care putem deja să anunţăm că, în următorii cinci sau zece ani, vom asista la apariţia pe piaţă a unor produse uluitoare, precum un ecran de telefon mobil care va putea să se repare singur", a spus profesorul Wass.

Principiul autovindecării prin modificarea fibrelor de carbon a sedus deja companii din alte domenii de activitate. Astfel, un gigant din industria produselor cosmetice, L'Oréal, s-a declarat deja interesat de acest concept, pe care intenţionează să îl utilizeze pentru a lansa un brand special de lac de unghii. Într-un sens mai larg, conceptul ar putea fi folosit şi în industria automobilelor şi în cea a energiilor regenerabile - de exemplu, la nivelul paletelor instalaţiilor eoliene.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ARIPĂ,
AVION,
REPARAŢIE
/actualitate/material-revolutionar-care-permite-unei-aripi-de-avion-sa-se-repare-singura-creat-de-cercetatori-14440116
14440116
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.