MasterCard: Bangkok, cea mai vizitată destinaţie din lume anul acesta

Autor: Anca Barbulescu Postat la 27 mai 2013 75 afişări

Oraşul thailandez Bangkok este cel mai vizitat din lume anul acesta, potrivit MasterCard Global Destination Cities Index 2013, în contextul unei creşteri a interesului din punct de vedere turistic pentru întreaga regiune Asia Pacific.

MasterCard: Bangkok, cea mai vizitată destinaţie din lume anul acesta

Bangkok este anul acesta oraşul turistic numărul unu, arată cea de-a treia ediţie a clasamentului anual Global Destination Cities Index al MasterCard. Londra, care a ocupat primul loc în 2012, a fost depăşită la limită, cu doar 25.000 de vizitatori, ceea ce reprezintă o diferenţă de aproximativ un procent. Clasamentul a luat în calcul cel mai mare număr de turişti din 2013, Londra, Paris, Singapore şi New York completând primele cinci poziţii din clasament.

O tendinţă demnă de remarcat în raportul din acest an este dominaţia regiunii Asia Pacific. Din totalul de 132 de oraşe, 32 sunt din Asia. Bangkok este urmat de Singapore, Kuala Lumpur, Hong Kong, Seul, Shanghai, Tokyo, iar cinci oraşe din Top 10 2013 se află în regiunea Greater China.

Reportaj: Thailanda sau cealaltă faţă a Siamului

“Odată cu creşterea influenţei regiunii Asia/Pacific, clasamentul din acest an reflectă reaşezarea prin care trece economia globală, în bună parte datorită ascensiunii pieţelor emergente”, a declarat Ann Cairns, preşedinte international markets, MasterCard Worldwide. “Această migraţie este susţinută şi de plăţile electronice, care permit mai multor oameni din diferite locuri să participe la economia globală, într-o măsură semnificativ mai mare decât până acum.”

Din primele 20 de oraşe, patru sunt MasterCard Priceless Cities: Londra, Paris, Singapore şi New York  (în Top 5), în timp ce Los Angeles ocupă locul 20. Aceste oraşe sunt un punct de atracţie nu doar pentru vizitatori, ci şi pentru rezidenţi.

n legătură cu clasarea Bangkok-ului pe primul loc, Thawatchai Arunyik, deputy governor pentru tursim intern în cadrul Autorităţii de Turism a Thailandei, a declarat: “Sloganul turistic al Thailandei – “Amazing” – este cu atât mai potrivit cu cât capitala sa a urcat pe primul loc în topul din acest an şi arată interesul turiştilor faţă de întreaga ţară. Acest rezultat vorbeşte de la sine despre calitatea industriei ospitalităţii din oraşul Bangkok, precum şi a infrastructurii şi a serviciilor de restauraţie.”

“Bangkok a avut un mare avânt încă de anul trecut. Ascensiunea sa pe primul loc nu reprezintă doar o premieră pentru Asia, ci este reprezentativă pentru evoluţia pozitivă a emisferei sudice, ce cuprinde mare parte din Africa şi Asia, precum şi America de Sud”, a spus Yuwa Hedrick-Wong, global economic advisor pentru MasterCard şi autorul raportului.

Topul MasterCard Index of Global Destination Cities clasifică oraşele din punct de vedere al numărului total de vizitatori străini şi al cheltuielilor efectuate de aceşti vizitatori în respectivele oraşe, oferind turiştilor şi celor aflaţi în trecere prin respectivele oraşe prognoze de creştere pentru 2013. Pentru a determina numărul de sosiri ale vizitatorilor străini şi cheltuielile realizate de aceştia s-au folosit informaţii publice din toate cele 132 de oraşe şi s-a creat un algoritm specific. Clasamentul este însoţit de rapoarte care nu se bazează pe informaţii referitoare la volumele tranzacţionate pe carduri MasterCard.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/mastercard-bangkok-cea-mai-vizitata-destinatie-din-lume-anul-acesta-10902962
10902962
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.