Marius Perşinaru, country president Schneider Electric România si Republica Moldova: Viitorul este agil

Postat la 21 august 2019 144 afişări

Marius Perşinaru, country president Schneider Electric România si Republica Moldova: Viitorul este agil

Creşterea exponenţială a numărului de locuitori din marile metropole şi a densităţii clădirilor de birouri în zonele centrale e tot mai dificil de susţinut de reţelele electrice urbane şi de companiile de utilităţi, în general. La aceasta se adaugă tendinţele naturale, sau mai puţin naturale, de schimbare a climei la nivel global, care fac ca temperaturile să ajungă extreme şi greu de suportat fără ajutorul unor echipamente electrice cu un consum considerabil.

În condiţiile în care tot mai mult din activitatea noastră profesională şi personală e dependentă de energia electrică, ultimul lucru pe care ni-l dorim e un scenariu în care folosirea acesteia să fie restricţionată sau întreruptă frecvent, în afara controlului nostru.

Şi totuşi, dacă nu luăm, în acelaşi timp cu măsurile de dezvoltare urbană, şi pe cele de administrare „cu cap” a reţelelor electrice, nu suntem departe de acest scenariu. Adăugaţi la obiceiurile noastre de consum de astăzi situaţia în care automobilele pe care le vom conduce vor fi, într-o pondere semnificativă, electrice, şi veţi vedea imediat de ce managementul energiei, deşi o problemă complexă şi complicată, trebuie să intre pe lista noastră de priorităţi, şi la nivel de companii, dar şi la nivel individual, cât mai repede posibil.

Iniţiativele de digitizare a reţelelor electrice pentru a îmbunătăţi ponderea de integrare a resurselor de energie regenerabilă şi îmbunătăţirea eficienţei energetice prin crearea de reţele şi micro reţele electrice inteligente nu mai sunt de mult simplu doar subiect de conferinţe la Davos, ci au devenit perspective pe termen scurt pentru toată lumea. Şi pentru cea metropolitană în primul rând.

De partea consumatorilor, tendinţele la nivelul noilor construcţii rezidenţiale indică un apetit pentru auto-suficienţă, pentru trecerea de la statutul de consumatori la acela de pro-sumatori, prin instalarea de panouri solare şi de sisteme de management al energiei. Nici acestea nu sunt, însă, fără dus şi întors, pentru că toate avantajele evidente pe care un asemenea comportament le aduce – reducerea amprentei de carbon, optimizarea consumului şi a costurilor cu energia electrică, reducerea presiunii asupra reţelelor publice în orele de vârf – reclamă şi eforturi de ajustare din partea companiilor de utilităţi.

Eforturile de ajustare se manifestă pe două direcţii: una tarifară, care recunoaşte, reflectă şi încurajează pro-sumatorii, şi una de management şi integrare a ceea ce se numeşte DER (distributed energy resources).

La nivel de tarifare, companiile de utilităţi pot crea scheme de preţuri flexibile, care să limiteze vârfurile de consum şi să uniformizeze curba de încărcare a reţelei. La nivel de management, o variantă este de promovare a conceptului de microgrid şi de introducere a soluţiilor de management al resurselor de energie distribuite (DERMS).

Acestea sunt platforme software, folosite de companiile de utilităţi ca să urmărească şi să gestioneze dinamic resursele de energie, printre aplicaţiile oferite de acestea numărându-se soluţii care atenuează limitările legate de voltaj sau acoperă necesarul de energie în momentele de vârf de consum. Sunt un răspuns inteligent şi agil la o problemă care, până nu de mult, ar fi reclamat numai investiţii costisitoare în extinderea sau consolidarea marilor reţele electrice existente. Sunt o cale de a aduce alături reţelele macro şi reţelele micro, în aşa fel încât să se creeze utilizări şi beneficii complementare, în locul situaţiilor de blocaj. Sunt alternative viabile care aduc un plus de agilitate şi de eficienţă într-o zonă în care altfel este refractară, pe bună dreptate, la schimbare sau la imprevizibil.

E puţin probabil să avem, la nivel global, un consum mai mic de energie electrică, de la an la an, dar e posibil ca acel consum să fie mai eficient şi mai inteligent. Nu ne vom schimba dorinţa de a fi independenţi şi auto-suficienţi în faţa marilor reţele urbane, dar e posibil să ajungem în situaţia în care toate ”conflictele” micro/macro grid să fie rezolvate.. într-un mod inteligent.

Cum spunea un slogan: „the future’s bright”, iar în cazul reţelelor energetice, „the future” stă în antrenarea agilităţii prin soluţii de management smart.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.