Marius Budăi: PSD propune eliminarea contribuţiilor şi taxelor pentru veteranii de război

Autor: Rares Mustata Postat la 08 septembrie 2025 14 afişări

Deputatul PSD Marius Budăi a anunţat depunerea a două proiecte legislative prin care veteranii de război, văduvele acestora şi persoanele cu dizabilităţi grave vor fi scutiţi de la plata unor contribuţii şi impozite, măsuri pe care social-democraţii le consideră „reparaţii necesare”.

Marius Budăi: PSD propune eliminarea contribuţiilor şi taxelor pentru veteranii de război

Marius Budăi, deputat PSD şi fost ministru al Muncii, a declarat luni că partidul său depune două proiecte legislative pentru eliminarea unor contribuţii considerate nedrepte.

Primul vizează scutirea de la plata contribuţiilor pentru 418 persoane... 411 veterani de război şi 7 văduve de veterani.

„Este nedrept ca aceşti oameni să mai plătească, după tot ce au făcut pentru România”, a spus Budăi.

Al doilea proiect se referă la persoanele cu dizabilităţi în grad accentuat sau grav, care ar urma să fie scutite de la plata impozitului pentru locuinţa în care trăiesc, terenul aferent şi autoturismul adaptat nevoilor lor.

„Mobilitatea pentru o persoană cu dizabilităţi este deja redusă, iar noi considerăm că este inacceptabil să plătească taxe pentru maşina care îi asigură independenţa”, a explicat social-democratul.

Budăi a precizat că aceste măsuri nu implică un impact bugetar semnificativ, întrucât nu au fost prevăzute iniţial în legea bugetului de stat pe 2025.

Totodată, PSD pregăteşte şi un al treilea proiect, ce urmează să fie depus după finalizarea procedurilor legislative pentru pachetul 2 de măsuri, prin care ar urma să fie scutite de taxe şi alte categorii vulnerabile, precum deportaţii şi foştii deţinuţi politici.

„Nu considerăm că mamele trebuie să plătească, nu considerăm că veteranii trebuie să plătească, nu considerăm că persoanele cu dizabilităţi grave trebuie impozitate. Prin aceste acte normative, PSD repară nedreptăţi vechi”, a spus Budăi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
marius budăi,
psd,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.