Marcel Pavel şi FRF, amendaţi cu câte 5.000 lei pentru intonarea imnului cu alt text

Postat la 07 septembrie 2011 7 afişări

Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi Marcel Pavel vor fi amendaţi, miercuri, cu câte 5.000 de lei, pentru intonarea imnului naţional cu alt text, înaintea meciului România - Franţa, jucat, marţi seară, pe Naţional Arena, a declarat pentru MEDIAFAX prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei.

Prefectul Capitalei a spus că, potrivit Legii 75/1994, care are ca anexă conţinutul imnului naţional, la evenimentele sportive de pe stadioane se intonează varianta scurtă a imnului, respectiv strofele unu, doi, patru şi 11.

Mihai Cristian Atănăsoaei a adăugat că prin HG 1157/2001, constituie contravenţie "intonarea imnului naţional cu alt text şi cu altă partitură decât cele stabilite de lege " şi se sancţionează cu amendă între 2.500 şi 5.000 de lei, Prefectura fiind una dintre instituţiile care pot aplica această măsură.

"Astăzi, Prefectura Capitalei va sancţiona FRF şi personala vinovată, în speţă Marcel Pavel, cu câte 5.000 de lei, aceasta fiind obligaţia legală a prefectului. Dacă noi în ţară nu ne respectăm valorile naţionale, este cu atât mai probabil să nu fim respectaţi în competiţiile naţionale de către alţii, pentru că drapelul, imnul şi stema naţionale sunt simbolul României ca stat şi nu avem voie nici moral, nici legal să nu le respectăm", a declarat Atănăsoaei pentru MEDIAFAX.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Marcel Pavel,
FRF,
amenda
/actualitate/marcel-pavel-si-frf-amendati-cu-cate-5-000-lei-pentru-intonarea-imnului-cu-alt-text-8709039
8709039
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.