MApN, prima reacţie după doborârea unei drone în spaţiul aerian naţional
O dronă care a intrat în spaţiul aerian al României a fost doborâtă de un avion F-16 al Forţelor Aeriene Române, a anunţat MApN. Incidentul a avut loc în judeţul Buzău, după o misiune de monitorizare şi interceptare.
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, vineri, că o dronă care a pătruns în spaţiul aerian al României a fost doborâtă de o aeronavă F-16 a Forţelor Aeriene Române, în urma unei misiuni de monitorizare şi interceptare.
Potrivit MApN, „o aeronavă F-16 a Forţelor Aeriene Române din Baza 86 Aeriană de la Feteşti, aflată vineri, 24 iulie, în misiune de monitorizare şi urmărie a unei drone intrată în spaţiul aerian naţional, a angajat ţinta aeriană cu o rachetă şi a doborât-o deasupra unei zone nelocuite, în apropiere de localitatea Padina, judeţul Buzău”.
Ministerul precizează că sistemul de supraveghere radar a detectat ţinta luni, 20 iulie, la ora 09.39, la aproximativ 20 de kilometri est de Sulina. Conform autorităţilor, drona a pătruns în spaţiul aerian naţional şi a urmat traseul Sulina, Brăila, Feteşti, Buzău.
Pentru gestionarea situaţiei au fost ridicate de la sol patru aeronave aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană. Este vorba despre două avioane Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene, dislocate la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, şi două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române din Baza 86 Aeriană de la Feteşti.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











