Mai mulţi angajaţi ai McDonald's au depus plângeri împotriva companiei

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 20 martie 2015 2567 afişări

Mai mulţi angajaţi ai McDonald's au depus plângeri împotriva companiei

Angajaţi ai McDonald's care au suferit arsuri severe în timpul programului de lucru au depus plângeri în 19 oraşe din Statele Unite de-a lungul ultimelor două săptămâni, relatează theguardian.com.

Plângerile, care au fost adresate instituţiilor autorizate din domeniul sănătăţii şi al protecţiei muncii, subliniază faptul că majoritatea incidentelor s-au produs datorită lipsei de personal şi a presiunii constante de a lucra repede. În cazul accidentelor de muncă, managementul nu a pus la dispoziţia angajaţilor truse de prim-ajutor şi le-a recomandat acestora tratarea arsurilor cu condimente.

Reprezentanţii McDonald's au declarat că sunt determinaţi să ofere condiţii sigure de muncă angajaţilor săi şi va analiza cu atenţie plângerile primite, notează theguardian.com.

"Managerul îmi atrăgea mereu atenţia să lucrez mai repede, şi încercând să respect cerinţele am alunecat şi mi-am prins mână pe un cuptor încins", povesteşte Brittney Berry, un angajat al McDonald's care a lucrat pentru compania începând cu anul 2011. În acel accident, el a suferit o arsură severă la nivelul braţului. "Managerii mi-au spus să pun muştar pe arsură, şi în cele din urmă a trebuit să chemăm ambulanţa pentru a putea fi dus la spital."

Un studiu realizat de Hart Research Associates a scos la iveală faptul că o treime din angajaţii care au suferit arsuri în timpul programului au fost îndrumaţi să le trateze cu diverse condimente precum muştar, unt sau chiar ketchup.

Aproape 90% din restaurantele din Statele Unite sunt deţinute de investitori privaţi şi sunt operate în regim de franciză, conform datelor McDonald's. Angajaţii care au depus plângeri provin atât de la restaurantele companiei cât şi de la cele francizate, mai notează cei de la theguardian.com.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/mai-multi-angajati-ai-mcdonald-s-au-depus-plangeri-impotriva-companiei-14018173
14018173
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.