Linişte în Parlament. Interzis la bannere sau pancarte, iar cei care perturbă activităţile parlamentare vor fi sancţionaţi

Postat la 05 septembrie 2018 38 afişări

Plenul Camerei Deputaţilor a votat, miercuri, cu 166 voturi pentru, 100 împotriva şi o abţinere, proiectul care modifică Regulamentul Camerei, iniţiat de Eugen Nicolicea. Iniţiativa prevede sancţionarea deputaţilor care perturbă activităţile parlamentare, insultă sau calomniază.

Linişte în Parlament. Interzis la bannere sau pancarte, iar cei care perturbă activităţile parlamentare vor fi sancţionaţi

Potrivit modificărilor aduse Regulamentului, parlamentarii nu au voie să folosească pancarte sau bannere.

„În dezbaterile parlamentare, deputaţii nu adoptă comportamente şi limbaje denigratoare, rasiste sau xenofobe şi nici nu desfăşoară pancarte sau bannere”, arată proiectul de lege.

Iniţiatorul propune modificarea regulamentului, astfel încât deputaţii care tulbură dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor să fie atenţionaţi, daţi afară din sala de plen sau sancţionaţi pentru că deranjează şedinţa prin comportamentul sau vocabularul acestora.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.