Legea referendumului, adoptată de Camera Deputaţilor în forma iniţială

Postat la 04 aprilie 2018 29 afişări

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 195 de voturi „pentru”, 71 de voturi „împotrivă” şi 6 abţineri, proiectul legii referendumului, preşedintele fiind scos din procedura organizării referendumului.

Legea referendumului, adoptată de Camera Deputaţilor în forma iniţială

Camera Deputaţilor a votat, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind referendumul în forma iniţială, în condiţiile în care preşedintele Klaus Iohannis ceruse reexaminarea.

Modificările aduse legii referendumului îl scoate din procedura organizării referendumului pe preşedintele României, având în vedere că, până în prezent, Parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un referendum, pe care preşedintele îl promulga sau îl putea retrimite la reexaminare.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.