Dorinţa. În termeni simpli, disciplina dorinţei ne învaţă ce este rezonabil să ne dorim şi ce nu. Aceasta porneşte de la a înţelege că unele lucruri ne stau în putere, iar altele, nu (dihotomia controlului). Oamenii îşi doresc cu ardoare recunoaştere, statut social, bogăţie şi promovare fără a realiza că aceste dorinţe sunt în afara sferei lor de control. Stoicii fac referire la aceste condiţii ca indiferente. Spre exemplu, să spunem că urmează să fiţi promovat şi consideraţi în mod rezonabil că veţi avansa datorită anilor de experienţă, a performanţei impecabile şi a bunelor relaţii cu clienţii, colegii de muncă şi superiorii dumneavoastră.

Probabil aţi avut multe nopţi nedormite înainte de ziua deciziei şi momentul în care teama de a nu fi promovat devine o realitate marchează o prăbuşire a întregii lumi construite pe ideea de a avansa. O abordare stoică, în schimb, vă va permite un somn liniştit, pregătit fiind indiferent de rezultat şi ştiind că aţi făcut tot ceea ce v-a stat în putere. Promovarea depinde de prea multe variabile, precum persoanele cu care concuraţi pentru noul post, percepţia şefului dumneavoastră sau politica de la birou. Şi, deşi sună neplăcut, universul nu se pliază pe dorinţele noastre şi nu o va face niciodată. Paroxismul acestei atitudini stoice este acceptarea voluntară, numită şi amor fati. Bineînţeles că puteţi influenţa deciziile legate de promovarea dumneavoastră prin implicarea la birou şi încercarea de a-i impresiona pe cei din jur, dar niciodată nu le veţi controla alegerile. Gândiţi-vă la lucrurile pe care le faceţi pentru a obţine aprobarea acestor oameni. Nu le faceţi din plăcere, ci ele reprezintă un mod de a vă satisface propriile ambiţii. În cuvintele lui Epictet: „Dacă trebuie vreodată să îţi transformi voinţa dincolo de controlul tău pentru a impresiona pe cineva, fii sigur că ţi-ai distrus întregul scop în viaţă“ (Enchiridion, 23).

Acţiunea. Disciplina acţiunii ne învaţă cum să ne comportăm în lume, acţionând prin prisma unei griji faţă de ceilalţi. Aceasta presupune că trebuie să facem ce este corect în privinţa relaţiilor şi comunităţilor noastre, înţelegând că suntem doar o mică parte a unei structuri mult mai mari. În acest sens, ar trebui să fiţi înţelept, pragmatic şi drept când interacţionaţi cu ceilalţi. În acelaşi timp, fiţi conştient că nu toate acţiunile vor avea întotdeauna rezultatul aşteptat (amor fati). Poate aţi sacrificat mult timp lucrând la un proiect important, dar clientul dumneavoastră se retrage brusc din pricina unei lipse de fonduri de la compania-mamă. S-ar putea să fiţi dezamăgit gândindu-vă la acest eveniment şi la consecinţe, dar este evident că decizia clientului a fost în afara controlului dumneavoastră. Merită oare să demisionaţi sau să depuneţi mai puţin efort în proiectele următoare? Sigur că nu! Un stoic acceptă că lucrurile nu se întâmplă întotdeauna conform aşteptărilor. Scopul final nu ar trebui să însemne laudă sau glorificare, ci a face ceea ce credeţi că e corect. Bucuraţi-vă în mod altruist de acţiunile drepte şi nu neapărat de ceea ce rezultă din ele. Încercaţi o detaşare de ceea ce doriţi să se întâmple şi nu vă lăsaţi copleşit de frustrare şi de circumstanţe externe. Aşa cum spune Marcus Aurelius: „Bunăstarea celor obsedaţi de glorie se leagă de modul în care sunt priviţi de ceilalţi, bunăstarea celor care iubesc plăcerea se leagă de sentimente, dar numai cei care au parte de o înţelegere adevărată caută bunăstarea în acţiunile lor“ (Marcus Aurelius, Meditaţii 6.51).

Acceptarea. Tocmai când credeaţi că stoicismul nu poate cuprinde alte aspecte ale vieţii în principiile sale, iată că există şi disciplina acceptării. Odată înţelese dorinţa şi acţiunea, acum intrăm în zona gândirii. Disciplina acceptării ne învaţă ce este rezonabil sau nu să gândim, ne ajută să vedem lucrurile aşa cum sunt, dincolo de dihotomia bine-rău care nu reflectă întotdeauna realitatea complexă pe care o navigăm.

De câte ori vi s-a întâmplat să răspundeţi impulsiv la un e-mail pe care l-aţi perceput ca fiind agresiv? După ce aţi reflectat asupra faptului, de câte ori aţi regretat că aţi răspuns impulsiv? Un stoic va face întotdeauna un pas înapoi şi va examina primele sale impresii asupra unei situaţii, lăsând loc raţiunii şi evitând reacţii emoţionale pripite. E-mailul agresiv este un fapt în afara controlului dumneavoastră, deci nu reprezintă un motiv de grijă.

Reacţia dumneavoastră este cea care stabileşte de fapt dacă a avut loc un rău. „Când eşti distras de un factor extern, acesta nu este singurul care te deranjează, ci şi modul în care te gândeşti la acesta. Şi poţi scăpa de aceste gânduri într-o clipă“ (Marcus Aurelius, Meditaţii, 8.47).

Este suficient să analizăm o singură disciplină (ca să nu mai vorbim de toate trei) pentru a înţelege că stoicismul nu este simplu de aplicat în viaţa cotidiană. Totuşi, beneficiile pragmatismului său sunt incontestabile, aceste principii ghidându-ne gândurile şi acţiunile spre o viaţă profesională mai liniştită şi împlinită.

Cel mai încurajator aspect este responsabilizarea individuală prin preluarea controlului asupra emoţiilor, gândurilor şi acţiunilor proprii, indiferent de circumstanţe externe. „Judecaţi obiectiv, în prezent – acţionaţi fără egoism – în prezent – acceptaţi toate evenimentele din prezent – în acest moment. Doar de asta avem nevoie“ (Marcus Aurelius, 9.6).