BREAKING: A început „curăţenia de toamnă” în PSD: Cine sunt primii doi excluşi din partid

Postat la 05 noiembrie 2018 95 afişări

Vot luni în Consiliul Executiv al PSD pentru excluderea lui Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu, ultimul dintre ei anunţând că nu va lupta împotriva partidului, dar va contesta decizia.

BREAKING: A început „curăţenia de toamnă” în PSD: Cine sunt primii doi excluşi din partid

"După acest vot evident că suntem excluşi. Vom merge, vom analiza, vom merge la organizaţii. Bineînţeles că vom face constestaţii, pentru că este o execuţie publică fără sens. E foarte interesant cum am reuşit să trec dintr-o extremă în alta. E absolut o minciună. Noi şi în scrisoare şi în orice prilej când am discutat cu colegii, nu am avut niciun moment intenţie de a vota cu Opoziţia. Noi am fost şi vom mai rămâne soldaţi credincioşi partidului", a declarat Marian Neacşu, după şedinţa Comitetului Executiv.

Cel de-al doilea exclus, Adrian Ţuţuianu, a declarat că decizia de luni arată că în partid este sancţionat delictul de opinie.

"E un moment dificil pe care îl anticipam. Cred că e o greşeală majoră şi decizia de azi nu face altceva decât să arate că în PSD e sancţionat delictul de opinie. Eu m-am exprimat în interiorul partidului. Nu am văzut să condamne cineva faptul că un om e înregistrat în PSD de oameni interesaţi să strice lucrurile într-o organizaţie. Nu mi-am propus niciodată să ascund lucrurile care nu merg. Cred că partidul se îndreaptă într-o direcţie greşită. Rămâne că timpul să arate dacă noi am avut dreptate sau cei care au votat azi pentru excluderea noastră. Sunt căile statutare, Comisia de etică, Congres şi căile juridice. Mă voi consulta cu colegii de la PSD Dâmboviţa şi voi decide ce avem de făcut în continuare. Două lucruri vreau să fie clare. A vorbi despre problemele unui partid nu înseamnă a fi împotriva partidului. Nici eu, nici domnul Neacşu nu am sprijinit acţiuni împotriva partidului", a spus Ţuţuianu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
partid,
psd,
greseala,
crestere,
lideri
Biroul în vremuri de pandemie Biroul în vremuri  de pandemie

Twitter a anunţat săptămâna trecută că angajaţii companiei pot să lucreze de acasă pentru totdeauna, în timp ce angajaţii Google şi Facebook vor adopta regimul de telemuncă până în 2021. Situaţia este una în care se regăsesc angajaţi de peste tot din lume - indiferent că obişnuiau să meargă la birou în clădirea Chrysler din New York, în Burj Khalifa din Dubai sau în SkyTower din Bucureşti. După două luni de work from home, ne întrebăm cu toţii, indiferent de localizarea geografică: mai avem nevoie de birouri? Cum vor arăta acestea la întoarcere?

vezi continuarea
ZF.ro
O nouă descoperire alarmantă: Suprafaţa care ar trebui să te protejeze, unde coronavirusul rezistă până la 4 zile O nouă descoperire alarmantă: Suprafaţa care ar trebui să te protejeze, unde coronavirusul rezistă până la 4 zile
ULTIMĂ ORĂ. Întorsătură de situaţie: TRAGEDIA modelului suedez. ANUNŢUL care dă totul peste cap
Mediafax
Orban anunţă că de astăzi se dau amenzi MARI celor care nu vor respecta legea. Cine va fi penalizat şi care sunt sumele Orban anunţă că de astăzi se dau amenzi MARI celor care nu vor respecta legea. Cine va fi penalizat şi care sunt sumele
VIDEO Poliţiştii cu căşti de supraveghere ne vor identifica şi ne vor lua temperatura din mers. Se întâmplă deja în China, Dubai şi Italia
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Experimentul electoral a început. Ordonanța care răstoarnă logica alegerilor a intrat în linie dreaptă Experimentul electoral a început. Ordonanța care răstoarnă logica alegerilor a intrat în linie dreaptă
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Degetul erect COMENTARIU Valeriu Suhan Degetul erect
COMENTARIU Valeriu Şuhan: N-a scăpat nici doctorul Arafat...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.