Kaufland a deschis noi magazine, în Titu, judeţul Dâmboviţa, şi în Pantelimon, judeţul Ilfov şi a ajuns la o reţea naţională de 200 de hipermarketuri
Retailerul german Kaufland a inaugurat joi, 26 februarie, două noi magazine, în Titu, judeţul Dâmboviţa, şi în Pantelimon, judeţul Ilfov, ajungând astfel la o reţea de 200 de hipermarketuri la nivel naţional, conform calculelor ZF. Prin deschiderea acestor două noi magazine, Kaufland a creat peste 140 de locuri de muncă, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Situat pe strada Pictor Nicolae Grigorescu, nr. 84, Kaufland Titu este construit pe o suprafaţă totală de peste 3.100 mp, cu un spaţiu de vânzare de aproape 2.000 mp. Pe acoperişul magazinului vor fi montate panouri fotovoltaice pe o suprafaţă de peste 1.800 mp, destinate producerii de energie verde şi reducerii emisiilor de CO2. Noul hypermarket cuprinde şi o galerie comercială cu magazine precum Good2Go (tutun, loto, ziare), cofetăria Laboratorul de Bucurii, Ana şi Cornel (mezeluri), lockere FANbox, Sameday, GLS pentru ridicarea coletelor.
Kaufland Pantelimon este situat pe Bulevardul Biruinţei, nr. 84, şi are o suprafaţă totală de peste 5.700 mp, dintre care aproape 3.500 mp reprezintă spaţiul de vânzare. Pe acoperiş sunt instalate aproximativ 500 de panouri fotovoltaice, care generează energie verde şi contribuie la diminuarea emisiilor de CO2. Magazinul este prevăzut şi cu o galerie comercială, printre magazinele prezente aflându-se drogheria Dr.
Max, Inmedio (ziare, reviste şi tabac), Orange Store, Băcănia Sibienilor şi cofetăria Distos.
Cele două magazine dispun de parcări, cu 136 de locuri la Titu şi 237 la Pantelimon, inclusiv spaţii dedicate părinţilor şi persoanelor cu dizabilităţi. Pentru clienţii care aleg mijloace alternative de transport sunt disponibile staţii de încărcare pentru maşini electrice, precum şi rastele pentru biciclete.
Kaufland a intrat în România în 2005, când a deschis primele trei magazine. Apoi, în fiecare din anii care au urmat, compania a continuat să inaugureze hipermarketuri, iar numărul deschiderilor a variat de la 3 la 14 unităţi. Kaufland este al doilea cel mai puternic actor din comerţul alimentar ca cifră de afaceri, cu 19,6 mld. lei în 2024, plus 6% faţă de anul anterior. Compania se numără printre cei mai mari jucători de retail din Europa, cu peste 1.600 de magazine în 8 ţări, peste 157.000 de angajaţi şi o reţea de 200 de magazine în România.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













