JPMorgan, cea mai mare bancă din americană, crede că „probabil am trecut deja de vârful crizei”

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 30 martie 2020 175 afişări

JPMorgan, cea mai mare bancă din americană, crede că „probabil am trecut deja de vârful crizei”

Analiştii din cadrul JPMorgan, cea mai mare bancă din Statele Unite, au concluzionat că riscurile pe care le exercită criza coronavirusului asupra asset-urilor au atins deja punctul maxim, potrivit Bloomberg.

În prezent, condiţiile de relansare a economie stabilite de JPMorgan au fost îndeplinite de majoritatea ţărilor, printre care se numără adaptarea preţurilor şi poziţionarea investitorilor la situaţia actuală şi lansarea unor stimulente fiscale masive. Totuşi, ratele de îmbolnăvire cu noul coronavirus rămân în continuare „imprevizibile”.

„Pieţele riscante vor rămâne volatile cât timp ratele de infecţie produc incertitudine în legătură cu profunzimea şi durata recesiunii generate de COVID-19, însă au fost schimbate fundamental suficient de multe sectoare pentru a justifica adăugarea selectivă a riscurilor”, a declarat analistul John Normand.

Goldman Sachs – una dintre cele mai mari grupuri bancare din Statele Unite – a declarat că stimulentele fiscale şi politicile monetare îşi pun puternic amprenta asupra ritmului de răspândire a îmbolnăvirilor, care dă semne timizi de încetinire. Între timp, Anatole Kaletsky, membru în cadrul firmei de cercetare financiară Gavekal Research, a spus că încă nu ne aflăm într-o perioadă prielnică achiziţionării de acţiuni.

„Viitoarele ajustări ar trebui create luând în calcul mai degrabă magnitudinea şi sursele de finanţare şi nu înclinarea generală a pieţelor”, a adăugat Normand.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
covid-19,
coronavirus,
crestere,
jpmorgan,
banca,
criza

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.