Invenţia revoluţionară care l-a transformat pe un tânăr din Marea Britanie într-unul dintre cei mai bogaţi bărbaţi din ţară

Autor: Andra Stroe Postat la 22 august 2018 2622 afişări

Invenţia revoluţionară care l-a transformat pe un tânăr din Marea Britanie într-unul dintre cei mai bogaţi bărbaţi din ţară

Un tânăr din Marea Britanie a devenit peste noapte unul dintre cei mai bogaţi bărbaţi din ţară după ce compania de biotehnologie Ziylo, pe care acesta a dezvoltat-o alături de unul dintre profesorii săi din facultate, a fost achiziţionată cu peste 620 de milioane de lire sterline de Novo Nordisk, un gigant la nivel global din domeniu sănătăţii. 

Harry Destercroix este absolvent al Universităţii Bristol din Marea Britanie şi deţine o diplomă de doctorat în chimie. Alături de Anthony Davis, care i-a fost profesor, a dezvoltat, în timpul facultăţii, o companie de biotehnologie, Ziylo. Împreună cu o echipă de cercetători, cei doi au dezvoltat tratamente care ar putea să ajute cei peste 380 de milioane de oameni bolnavi de diabet la nivel mondial, din care patru milioane doar în Marea Britanie.

Cercetând cazurilor persoanelor bolnave de diabet, Ziylo a dezvoltat o tehnologie care ar putea ajuta la dezvoltarea unui tip de insulină care ar putea să reacţioneze şi să se adapteze la nivelurile de glucoză din sânge. Acest lucru ajută la eliminarea riscului scăderii nivelului de zahăr din sânge, cunoscut sub numele de hipoglicemie, şi oferă diabeticilor un control mai bun asupra bolii.

Cercetătorii ştiinţifici din cadrul şcolii de chimie a universităţii au început să lucreze la această problemă cu ani în urmă, înainte ca Ziylo să fie înfiinţată în anul 2014. După un studiu de 20 de ani, profesorul Davis a reuşit să proiecteze un nou tip de molecule sintetice care, îmbinate cu cele naturale, "ar putea constitui o nouă abordare a biodesignului. Aceste molecule unice au fost inspirate de natură şi lucrează în acelaşi mod ca şi receptorii naturali de glucoză”, explică Davis.

Urmărește Business Magazin

Biroul în vremuri de pandemie Biroul în vremuri  de pandemie

Twitter a anunţat săptămâna trecută că angajaţii companiei pot să lucreze de acasă pentru totdeauna, în timp ce angajaţii Google şi Facebook vor adopta regimul de telemuncă până în 2021. Situaţia este una în care se regăsesc angajaţi de peste tot din lume - indiferent că obişnuiau să meargă la birou în clădirea Chrysler din New York, în Burj Khalifa din Dubai sau în SkyTower din Bucureşti. După două luni de work from home, ne întrebăm cu toţii, indiferent de localizarea geografică: mai avem nevoie de birouri? Cum vor arăta acestea la întoarcere?

vezi continuarea
ZF.ro
ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri despre dependenţa faţă de chinezi ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri despre dependenţa faţă de chinezi
BREAKING. Florin Cîţu dă peste cap TOATE planurile. Economia României se va PRĂBUŞI cu 14%. Explicaţiile fără precedent
Mediafax
Ar putea urma al doilea val de relaxare. Anunţul ministrului Sănătăţii: când se pot redeschide terasele şi plajele Ar putea urma al doilea val de relaxare. Anunţul ministrului Sănătăţii: când se pot redeschide terasele şi plajele
Povestea inexplicabilă a unui poliţist din Suceava: 8 teste de COVID-19 şi tratat cu „Sfântul Paracetamol şi Cuvioasa Vitamina C”. De două luni nu scapă de virus
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Gândurile lui Cristoiu: Guvernul acesta nu poate să rămână. Ori cade, ori Ludovic Orban face o remaniere uriaşă Gândurile lui Cristoiu: Guvernul acesta nu poate să rămână. Ori cade, ori Ludovic Orban face o remaniere uriaşă
Ion Cristoiu, la „Marius Tucă Show”: Până în toamnă, Iohannis şi băieţii se vor strădui să îl înlocuiască pe Ciolacu cu Olguţa Vasilescu sau Codrin Ştefănescu
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Rau e sa fii prost... COMENTARIU Valeriu Suhan Rau e sa fii prost...
COMENTARIU Valeriu Suhan Eu sunt Mitica Je suis Mitica I am Mitica

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.