Într-o lume în care tehnologia avansează rapid, dar devine repede învechită, o arhivă ascunsă într-o fostă mină de cărbune din Arctica oferă o soluţie pe termen lung. Aici, informaţia este conservată pe peliculă, la adăpost de timp, dezastre şi uitare.

Arhipelagul Svalbard se află la jumătatea distanţei dintre Norvegia continentală şi Polul Nord, sus, dincolo de Cercul Polar Arctic. Îngheţat, muntos şi izolat, acesta este locul de trai al sutelor de urşi polari şi al câtorva aşezări rare. Una dintre ele este Longyearbyen, cel mai nordic oraş din lume, iar chiar în afara aşezării, într-o mină de cărbune dezafectată, se află The Arctic World Archive (AWA) – un seif subteran pentru stocarea datelor, despre care BBC a publicat recent un articol amplu.

Clienţii plătesc pentru a-şi stoca datele pe peliculă, păstrată în acest seif, cu posibilitatea de a rezista sute de ani. „Acesta este un loc creat pentru a ne asigura că informaţia supravieţuieşte învechirii tehnologice, trecerii timpului şi degradării. Aceasta este misiunea noastră”, spune în cadrul articolului fondatorul Rune Bjerkestrand. Pornind lanternele frontale, jurnaliştii au coborât pe un coridor întunecat şi au urmat vechile şine de tren, 300 de metri în interiorul muntelui, până am ajuns la uşa metalică a arhivei.

În interiorul seifului se află un container de transport, plin cu pachete argintii, fiecare conţinând role de peliculă pe care sunt stocate datele. „Este vorba despre foarte multe amintiri, foarte mult patrimoniu”, spune Bjerkestrand. „De la opere de artă digitalizate, literatură, muzică, filme – orice îţi poţi imagina.” De la lansarea arhivei, în urmă cu opt ani, au fost realizate peste 100 de depozite de către instituţii, companii şi persoane fizice din peste 30 de ţări. Printre numeroasele artefacte digitalizate se numără scanări şi modele 3D ale Taj Mahalului; fragmente de manuscrise antice din Biblioteca Vaticanului; observaţii satelitare ale Pământului din spaţiu; şi pictura de patrimoniu a Norvegiei, Ţipătul, de Edvard Munch. AWA este o operaţiune comercială şi se bazează pe tehnologia furnizată de compania norvegiană de conservare a datelor Piql, condusă tot de Rune Bjerkestrand. Arhiva a fost inspirată de Global Seed Vault, o bancă de seminţe aflată la doar câteva sute de metri distanţă, un depozit destinat conservării culturilor agricole, care pot fi recuperate după dezastre naturale sau provocate de om. „Astăzi, există foarte multe riscuri pentru informaţie şi date”, spune Bjerkestrand. „Terorism, război, hackeri cibernetici.” Potrivit lui, Svalbard este locul ideal pentru găzduirea unei arhive de date sigure. „Este departe de tot! Departe de războaie, crize, terorism, dezastre. Ce ar putea fi mai sigur?” Sub pământ, este întuneric, uscat şi rece, cu temperaturi care rămân sub zero grade pe tot parcursul anului – condiţii pe care Bjerkestrand le consideră ideale pentru păstrarea peliculei timp de secole.

Chiar dacă încălzirea globală ar duce la topirea permafrostului gros din Arctica, seiful este suficient de solid pentru a-şi proteja conţinutul, susţine el. În partea din spate a camerei, un alt container metalic mare adăposteşte Code Vaultul GitHub. Compania dezvoltatoare de software a arhivat aici sute de role cu cod open source, reprezentând fundaţia pe care se construiesc sistemele de operare, aplicaţiile software, site-urile şi aplicaţiile mobile. Sunt păstrate aici şi limbaje de programare, instrumente de inteligenţă artificială şi toate depozitele publice active de pe platforma GitHub, scrise de cei 150 de milioane de utilizatori ai săi. „Este extrem de important pentru umanitate să asigurăm viitorul software-ului – a devenit esenţial pentru viaţa noastră de zi cu zi”, spune Kyle Daigle, directorul de operaţiuni al GitHub, pentru BBC.

Compania a explorat diverse soluţii de stocare pe termen lung, spune el, dar există provocări. „Unele dintre mecanismele actuale pot păstra datele pentru mult timp, dar ai nevoie de tehnologie ca să le poţi citi.” La sediul Piql din sudul Norvegiei, fişierele de date sunt codificate pe peliculă fotosensibilă. „Datele reprezintă o succesiune de biţi şi octeţi”, explică Alexey Mantsev, dezvoltator senior de produse, în timp ce o rolă de peliculă rulează printre degetele sale. „Transformăm succesiunea de biţi provenită din datele clienţilor noştri în imagini. Fiecare imagine (sau cadru) are aproximativ 8 milioane de pixeli.” După ce aceste imagini sunt expuse şi developate, pelicula procesată capătă un aspect gri, dar privită de aproape seamănă cu o masă de coduri QR în miniatură. Informaţia nu poate fi ştearsă sau modificată şi este uşor de recuperat, explică Mantsev. „Putem să o scanăm şi să decodificăm datele exact ca atunci când citim de pe un hard disk – doar că, în acest caz, citim datele de pe peliculă.”

Una dintre întrebările esenţiale legate de metodele de stocare pe termen lung este: vor şti oamenii din viitor ce s-a păstrat şi cum să recupereze acele date, peste secole? Este un scenariu la care Piql s-a gândit: pe peliculă este imprimat şi un ghid explicativ, care poate fi mărit optic şi citit, pentru a înţelege cum pot fi accesate datele stocate. În fiecare zi, este generată şi utilizată mai multă informaţie ca niciodată, însă experţii avertizează de mult timp asupra posibilităţii unui „Ev Mediu Digital”, cauzat de faptul că progresul tehnologic face ca software-urile şi echipamentele să devină învechite. Asta ar putea însemna că fişierele şi formatele pe care le folosim astăzi ar putea avea aceeaşi soartă ca dischetele şi unităţile DVD din trecut. Multe companii oferă soluţii de stocare pe termen lung a datelor. Cele mai comune sunt casetele cu bandă magnetică, cunoscute sub numele de LTO (Linear Tape Open), însă inovaţiile mai noi promit să revoluţioneze modul în care conservăm informaţia.

De exemplu, Proiectul Silica al Microsoft a dezvoltat panouri de sticlă de 2 mm grosime, pe care fragmente de date sunt inscripţionate cu ajutorul unor lasere puternice. În acelaşi timp, o echipă de cercetători de la Universitatea din Southampton a creat un aşa-numit cristal de memorie 5D, în care a fost salvată o copie a genomului uman. Acest cristal a fost, de asemenea, plasat în Memory of Mankind, un alt seif destinat protejării documentelor istorice, ascuns într-o mină de sare din Austria. The Arctic World Archive primeşte noi depozite de trei ori pe an, iar în momentul vizitei BBC, printre cele mai recente role plasate în seif se aflau înregistrări ale unor limbi pe cale de dispariţie şi manuscrise ale compozitorului Chopin.

Fotograful Christian Clauwers, care documentează insulele din Pacificul de Sud ameninţate de creşterea nivelului mării, şi-a adăugat şi el lucrările. „Am depus materiale video şi fotografii – mărturii vizuale din Insulele Marshall”, spune el. „Cel mai înalt punct al insulei este de trei metri, iar acestea se confruntă cu un impact uriaş al schimbărilor climatice.” „A fost o experienţă copleşitoare şi ireală,” spune Joanne Shortland, arhivistă şi şefa colecţiilor de patrimoniu de la Jaguar Daimler Heritage Trust, după ce a depus documente de arhivă, desene tehnice şi fotografii ale unor modele istorice de automobile. „Am toate aceste formate care devin învechite.” „Trebuie mereu să converteşti fişierele în alte formate şi să te asiguri că vor fi accesibile peste 20 sau 30 de ani. Lumea digitală are atâtea probleme.”   

The Arctic World Archive primeşte noi depozite de trei ori pe an, iar în momentul vizitei BBC, printre cele mai recente role plasate în seif se aflau înregistrări ale unor limbi pe cale de dispariţie şi manuscrise ale compozitorului Chopin.

Traducere şi adaptare: Ioana Matei