Preţurile orezului au scăzut cu 35% într-un an, ajungând la cel mai scăzut nivel din 2017 (aproximativ 360 USD pe tonă), în urma ridicării restricţiilor de export impuse de India. După trei ani de volatilitate extremă, piaţa se confruntă cu un surplus (541 de milioane de tone produse în 2024), ceea ce determină scăderea preţurilor şi perturbă echilibrul pentru producătorii şi importatorii globali, arată Coface într-o analiză.

Din 2022, India, principalul exportator mondial, şi-a restricţionat vânzările la export pentru a limita creşterea preţurilor mondiale (creştere de 19% în 2022 şi 2023), legată în special de războiul din Ucraina şi de condiţiile meteorologice nefavorabile din Asia.

Redeschiderea exporturilor în 2024, combinată cu recolte record în Asia, a dus la o scădere a preţurilor cu 35% într-un an. Având în vedere previziunile de creştere a producţiei pentru 2026 şi posibila revenire a fenomenului La Niña în al patrulea trimestru al anului 2025, anticipăm un excedent de ofertă în creştere în 2026.

Se preconizează că preţurile vor continua să scadă cel puţin până la sfârşitul anului 2025, cu o probabilă stabilizare în 2026 la niveluri nemaiîntâlnite în ultimii 10 ani.

Orezul este alimentul de bază cel mai consumat în lume, înaintea grâului şi a porumbului.

În ciuda importanţei sale pentru securitatea alimentară, acesta este încă puţin comercializat pe pieţele mondiale, Asia, care reprezintă aproape 90% din producţia şi consumul global, rămânând principalul actor.

Africa subsahariană, la rândul său, este puternic dependentă de importurile din Asia. În 2024, cinci ţări asiatice  generau 75% din exporturi, din care 40% din India, o concentrare care sporeşte vulnerabilitatea acestor ţări la deciziile politice ale economiilor asiatice.

Scăderea continuă a preţurilor ameninţă profitabilitatea producătorilor din ţările în care producţia este mai mică decât în India. Filipine, unul dintre cei mai mari importatori de orez din lume, a suspendat importurile pentru 60 de zile începând cu 1 septembrie pentru a-şi sprijini producătorii. Indonezia, la rândul său, a trecut la o strategie de suveranitate alimentară, acordând prioritate producţiei interne pentru a-şi reduce dependenţa de importuri.