Ce internship-uri anunţă companiile pentru 2026 şi cât de important e primul contact cu piaţa muncii printr-un internship? Adrian, 27 de ani: Am reuşit să îmi dau seama la ce sunt bun şi am şi găsit apoi un job în firmă
Primul job nu mai arată ca acum zece sau 20 de ani. Pentru tinerii din generaţia ta, începutul carierei nu înseamnă neapărat un contract full-time, un birou fix şi o rutină de la 9 la 5, ci mai degrabă explorare, flexibilitate şi un drum construit din experienţe scurte, dar relevante.
Aşa a fost şi pentru Adrian, un tânăr absolvent de master, care a studiat Inginerie Medicală la Politehnica. El a reuşit să obţină, în ultimul an de master, un internship la o firmă care furnizează echipamente medicale, iar după experienţa de câteva luni în acea companie s-a ales şi cu un job, spune el, destul de bine plătit.
„E o experienţă pe care o recomand oricărui tânăr, mai ales dacă încă nu şi-a găsit o direcţie în domeniul pe care îl studiază. Eu am reuşit să îmi dau seama la ce sunt bun şi am găsit apoi şi un job în firmă. Deşi am mai avut mici experienţe în câmpul muncii până la acest internship, respectiv, job, acum am o altă satisfacţie: lucrez pentru ce m-am pregătit atâţia ani”, spune tânărul.
Pe măsură ce companiile îşi pregătesc programele pentru 2026, internship-urile nu mai sunt doar o bifă de HR sau un „trial” pentru studenţi, ci un canal strategic de recrutare şi un filtru important pentru viitorii angajaţi.
De ce? Pentru că tinerii vin cu aşteptări diferite: vor proiecte concrete, mentori care chiar au timp, autonomie, sens şi posibilitatea de a rămâne în companie dacă lucrurile se leagă.
„A contat foarte mult să ştiu ca am pe cineva care mă îndrumă şi îmi explică pas cu pas ce am de făcut”, povesteşte Adrian.
Pentru unii tineri, internship-ul este, aşadar, prima validare că sunt pe drumul potrivit. Pentru alţii, e primul şoc între „ce credeam că e job-ul” şi „cum e de fapt”. Dar aproape pentru toţi, internship-ul devine acel moment în care teoria se loveşte de practică şi începe, cu adevărat, viaţa profesională.
Dacă vrei să lucrezi, să înveţi, dar teama ta cea mai mare este că nu ai experienţă, internship-ul poate fi varianta câştigătoare pentru tine.
Noul an vine şi cu câteva anunţuri de internship-uri făcute de diverse companii. Cele mai multe le găseşti pe LinkedIn, însă şi site-uri precum Hipo, eJobs sau BestJobs sunt locuri în care poţi arunca un ochi dacă eşti în căutare de internship-uri pentru 2026.
Deloitte Technology Delivery Center, centrul de tehnologie al Deloitte, recrutează în Bucureşti pentru un internship full-time plătit în perioada iulie–noiembrie 2026, dedicat studenţilor (licenţă/master/doctorat) care vor să lucreze pe proiecte tehnologice reale pentru clienţi internaţionali.
Programul, potrivit anunţului făcut de companie pe platforma LinkedIn, durează aproximativ patru luni şi include training iniţial, mentorat pe tehnologii, suport constant şi posibilitatea de continuare cu un job în companie după internship.
O altă variantă de internship este cea anunţată de gigantul american Procter & Gamble, unul dintre cei mai mari producători de bunuri de larg consum din lume: P&G 2026 Summer Internship. Acesta are loc la fabrica din Urlaţi (Prahova), nu este un program remote, însă pentru cei din alte oraşe poate exista şi sprijin de relocare, conform anunţului făcut de companie pe LinkedIn.
Programul este full-time, durează cel puţin trei luni şi este orientat pe experienţă practică. El acoperă mai multe zone, precum Operations (Making/Packing), Engineering, Warehouse, HR şi Finance, dar şi proiecte legate de automation, producţie şi digital transformation.
„Este un internship plătit cu aproximativ 8.700 RON brut/lună”, se aratră în anunţul companiei de pe LinkedIn.
Cerinţele principale sunt să fii student în an terminal sau absolvent recent (max. 12 luni), să vorbeşti engleză fluent, să ai cunoştinţe de bază în MS Office (Excel/Word/PowerPoint) şi disponibilitate pentru o perioadă de cel puţin trei luni.
O altă companie a anunţat oportunitatea de internship pentru tineri în 2026. Este vorba despre GrECo Group, firmă de consultanţă, care anunţă un program de internship part-time, plătit, în Bucureşti, dedicat studenţilor sau proaspeţilor absolvenţi care sunt interesaţi de vânzări, negociere şi zona de asigurări.
În cadrul programului, conform anunţului de pe LinkedIn, vei învăţa cum se construiesc relaţiile cu clienţii şi cum se recomandă soluţii de asigurare, participând inclusiv la întâlniri cu persoane fizice şi juridice. Internship-ul oferă program flexibil, training, mentor dedicat şi o posibilitate reală de angajare după finalizare.
Şi EY, una dintre cele mai mari firme globale de servicii profesionale, cunoscută pentru consultanţă financiară, audit, fiscalitate şi servicii juridice, a postat recent un anunţ de internship care va avea loc în acest an la Bucureşti.
Este vorba despre un internship în zona de HR / Recruitment, în care vei intra direct în culisele procesului de angajare: cauţi candidaţi, ajuţi la programarea interviurilor, oferi feedback. Practic, vezi cum se face recrutarea într-o companie şi înveţi prin lucru real, nu doar din teorie.
Programul este potrivit, conform anunţului, pentru studenţi sau persoane la început de drum care vor să se dezvolte într-un mediu corporatist, cu task-uri clare şi expunere la procese interne.
Anul acesta, Deloitte pune la bătaie câteva locuri în cadrul unui internship în zona de consultanţă şi caută studenţi sau masteranzi pentru un program în echipa Advisory, conform anunţului făcut recent de companie pe platforma LinkedIn. Dacă aplici şi eşti selectat, vei lucra pe proiecte reale de consultanţă precum analiză financiară, tranzacţii (M&A), restructurări/optimizare business şi combaterea fraudei/financial crime.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












