Intact spune că nu cedează "şantajului" RCS, care a cerut acordul de a difuza gratuit Antena 1 şi 3

Postat la 22 aprilie 2012 9 afişări

Grupul Intact a transmis, într-un comunicat, că nu cedează "şantajului" RCS, care sâmbătă a cerut public Antena Group acordul de a retransmite gratuit Antena 1 şi 3 pe Digi, precizând că operatorul de cablu plăteşte milioane de euro anual pentru a retransmite alte canale cu audienţe nesemnificative.

"Intact Media Group consideră RCS&RDS integral răspunzător pentru privarea telespectatorilor şi abonaţilor săi de programele Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia şi GSP TV. RCS nu a respectat nici cele mai elementare norme de conduită comercială, ignorând cu rea credinţă solicitările Intact Media Group de a ajunge la un acord şi luând decizia intempestivă de a scoate din grila de programe de pe satelit posturile Intact cu o zi înainte de termenul stabilit pentru negocierea condiţiilor comerciale privind retransmisia. RCS&RDS a ales cu rea voinţă să întrerupă discuţiile, făcând abuz de forţă, încălcând grav interesele abonaţilor şi contractele încheiate cu aceştia", se spune într-un comunicat remis MEDIAFAX, sâmbătă noaptea, de către Intact Media Group. Intact susţine că RCS a încasat sute de milioane de euro din abonamentele încheiate cu telespectatorii, "sume de bani care au fost învestite în posturi proprii de televiziune închise după şase luni de la lansare, sfidând astfel interesele clienţilor".

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
media,
intact,
rcs,
antena 1,
antena 3
/actualitate/intact-spune-ca-nu-cedeaza-santajului-rcs-care-a-cerut-acordul-de-a-difuza-gratuit-antena-1-si-3-9558292
9558292
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.