Insula superbă care îşi redeschide graniţele pentru turiştii de pretutindeni. Ce condiţii impune călătorilor

Autor: Andra Stroe Postat la 22 ianuarie 2021 11005 afişări

Insula superbă care îşi redeschide graniţele pentru turiştii de pretutindeni. Ce condiţii impune călătorilor

După ce pandemia a paralizat turismul şi a închis graniţele majorităţii destinaţiilor exotice, o insulă asiatică este gata să reprimească turiştii de pretutindeni. Este vorba de Sri Lanka, supranumită „Perla Oceanului Indian", una dintre cele mai iubite destinaţii exotice, cunoscută pentru fauna bogată, vegetaţia luxuriantă şi plajele spectaculoase.

Ministrul turismului din Sri Lanka, Prasanna Ranatunga, a făcut anunţul oficial în cadrul unei conferinţe de presă, confirmând că au redeschis frontierele ţării începând cu 21 ianuarie. Ambele aeroporturi internaţionale ale ţării s-au redeschis în aceeaşi zi. „Supravieţuirea a aproximativ 3 milioane de oameni depinde de turismul din Sri Lanka. Este responsabilitatea noastră naţională să luăm în considerare nevoile cetăţenilor noştri care depind de această industrie", a declarat Ranatunga, citat de CNN.

Ca parte a eforturilor de prevenire a răspândirii COVID-19, Sri Lanka a creat un set de reguli care oferă vizitatorilor o libertate relativă de a călători în ţară, respectând în acelaşi timp protocoalele de siguranţă.

Deşi nu există un timp minim pe care un vizitator trebuie să-l petreacă în interiorul graniţelor, oricine vine din străinătate trebuie să stea într-un hotel sau într-o staţiune aprobată de guvern până la două săptămâni după sosire. Asta înseamnă că turiştii care vin doar pentru o călătorie scurtă îşi vor petrece tot timpul în staţiune, şi doar persoanele care planifică sejururi mai lungi se vor putea deplasa liber în Sri Lanka odată ce îşi vor încheia cele două săptămâni de semi-carantină.

Spre deosebire de alte destinaţii precum Hong Kong şi Australia, unde persoanele aflate în carantină la sosire trebuie să stea în camerele de hotel pe întreaga durată a izolării, reglementările din Sri Lanka sunt însă puţin mai relaxate. Oaspeţii vor avea frâu liber să se bucure de facilităţile proprietăţii, precum piscine, săli de sport, saloane şi restaurante. De asemenea, turiştii pot părăsi hotelul în timpul carantinei pentru a vizita obiectivele turistice, precum Templul Dalada Maligawa sau Grădinile Botanice Regale, cu condiţia să facă acest lucru cu atenţie. Unele obiective impun vizitatorilor să vină ca parte a unui grup organizat cu un ghid srilankez aprobat. Aceştia trebuie să circule într-un vehicul privat şi să nu facă opriri neautorizate. Unele atracţii vor permite accesul turiştilor doar în intervalele de timp desemnate sau în anumite zile ale săptămânii.

În prezent, 55 de hoteluri şi staţiuni se încadrează în liniile directoare de „nivel sigur”. Acestora nu li se permite să accepte niciun invitat local sau să găzduiască evenimente.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sri lanka,
turism,
destinatii

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.